monitorulcj.ro Menu
Educație

Profesorii clujeni, tot mai nerăbdători să se vaccineze. Vor fi deschise două centre volante de vaccinare dedicate lor

La Cluj vor fi deschise două fluxuri de vaccinare a profesorilor. Cadrele didactice sunt din ce în ce mai nerăbdătoare să se imunizeze.

Profesorii clujeni vor să se vaccineze

 

 


Campania de vaccinare în rândul profesorilor din Cluj a început cu o oarecare reticență din partea acestora, o centralizare realizată de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj arătând că doar puțin peste jumătate dintre cadrele didactice din județ își doresc să le fie administrat vaccinul anti-COVID. Între timp, tot mai mulți profesori și-au schimbat opțiunea și sunt deschiși deciziei de a se imuniza, după cum declară atât subprefectul Clujului, Irina Munteanu, cât și liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, Lucia Cojocaru. La nivelul județului Cluj, vor fi deschise două fluxuri de vaccinare pentru profesori.

 


Subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a declarat că se află în discuție în acest moment deschiderea a două fluxuri de vaccinare a profesorilor din județ, unul dintre ele fiind destinat cadrelor preuniversitare, iar celălalt - profesorilor universitari. Procesul de administrare a vaccinului este preconizat a fi desfășurat în cadrul unor centre „volante” de vaccinare, amplasate în Cluj.

Profesorii, vaccinați cu Pfizer și AstraZeneca

„Deocamdată propunerea se află doar la nivel de discuție, așteptăm instrucțiuni mai clare cu privire la aceste centre volante, însă teoretic, la o evaluare de ansamblu ar fi în jur de 2.000 de persoane de vaccinat, atât cadre universitare cât și preuniversitare, numărul maxim de doze care vor fi admnistrate zilnic fiind 60.


Nu se știe în acest moment ce tip de vaccin va fi administrat profesorilor din Cluj, una dintre variante fiind cel produs de compania Pfizer, iar dacă acesta nu va putea acoperi cererea, se va utiliza și vaccinul AstraZeneca”, a declarat pentru monitorulcj.ro, subprefectul Clujului, Irina Munteanu.

Conform liderului SLIPC, Lucia Cojocaru, momentan se află în curs de derulare o nouă centralizare solicitată de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj unităților școlare, pentru a afla câți profesori doresc să se vaccineze sau au fost deja vaccinați.


Centrele volante, „un ajutor binevenit”

În ceea ce privește vaccinarea profesorilor clujeni, Lucia Cojocaru a declarat pentru monitorulcj.ro că este prevăzută amplasarea unor centre volante de vaccinare, unul dintre ele fiind la Casa Corpului Didactic Cluj.

„Sunt colegi care nu au reușit să se programeze încă pentru vaccinare, iar aceste centre volante sunt binevenite. Profesorii încep să conștientizeze și probabil, văzând că și alți colegi s-au vaccinat, au început să se programeze în număr tot mai mare. Acesta este cu siguranță un ajutor pentru cei care nu au reușit să se vaccineze încă”, a mai spus Lucia Cojocaru.


Și subprefectul Irina Munteanu susține că tot mai mulți profesori clujeni își doresc să se vaccineze.

„A existat o reticență de la începutul campaniei de vaccinare, care era firească, fiind vorba despre o situație nouă. Această reticiență s-a diminuat semnificativ odată cu începerea administrării vaccinurilor și vedem foarte ușor că din ce în ce mai multă lume își dorește vaccinarea, fiind deja creată o adevărată luptă pentru locurile disponibile”, a spus subprefectul.

CITEȘTE ȘI

Profesorii vor fi vaccinați în cea de-a doua etapă de vaccinare. „Nu cred că mă voi vaccina, nu am informațiile necesare”