monitorulcj.ro Menu
Educație

Cercetarea științifică în medicină și farmacie, un domeniu de excelență la UMF „Iuliu Hațieganu”

Cu o bogată tradiție în domeniul medical și o universitate de profil cotată printre cele mai bune din lume, Clujul atrage anual peste 2000 de tineri interesați să studieze medicina sau farmacia.

Cercetarea științifică în medicină și farmacie, un domeniu de excelență la UMF „Iuliu Hațieganu”

 

 


Dornici de cunoaștere și dezvoltare, atât pe latura academică, cât și cea științifică, o parte dintre absolvenții celor trei facultăți din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” aleg să rămână în universitare, după încheierea studiilor, pentru aprofundarea cunoștințelor în anumite domenii și pentru a lucra în cercetare, acest domeniu fiind extrem de atractiv și motivant pentru cei dornici de cunoaștere.

 


Rolul cercetării științifice în medicină și farmacie

Pornind de la cel mai dezbătut subiect din ultima vreme - dezvoltarea vaccinului anti-COVID-19 de către cei mai buni cercetători din domeniul medical din lume, ne dăm seama de importanța reală a cercetării medicale și farmaceutice, dar și de faptul că aceasta primește atenție, de cele mai multe ori, doar în perioadele de criză.

Cercetarea medicală are un rol foarte clar și simplu de înțeles, acela de a oferi soluții la anumite probleme medicale, care nu pot fi rezolvate prin mijloacele existente. Specialiștii cercetează, testează, identifică și creează soluții de prevenție a bolilor, de diagnosticare, de aplicare a unor terapii eficiente și de a produce medicamente eficace, pentru ca oamenii să beneficieze de o viață mai lungă și de o calitate a vieții mai bună.


Cercetarea în medicină și farmacie reprezintă și un factor puternic de dezvoltare și evoluție a unei națiuni, atât din punct de vedere social, cât și economic, precum și o modalitate de creștere a prestigiului științific al unei țări, la nivel internațional.

În România, cercetarea în medicină se desfășoară, în cea mai mare parte, în marile centre universitare (Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș), în spitalele mari, precum și în centrele medicale private.


Cercetarea științifică la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Pe lângă misiunea educațională, cercetarea ştiințifică reprezintă una dintre componentele de bază ale Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Cercetarea îndeplinește funcția congnitivă și inovativă a oricărei instituții de învățământ superior, având rol de creație și dezvoltare.

Potrivit rectorului UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, printre prioritățile universității se află și dezvoltarea continuă a infrastructurii de cercetare și, de asemenea, promovarea și susținerea cercetării științifică prin investiții de top în infrastructură, dezvoltarea resurselor umane (din rândul studenților), a structurilor administrative pentru a sprijini managementul cercetării și prin promovarea publicațiilor și a rezultatelor cercetării științifice din cadrul universității.


În centrele de cercetare ale universității se află în derulare 69 de proiecte de cercetare naționale și internaționale, cu o valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro. Una dintre cele mai importante realizări ale anului 2020 o reprezintă participarea la Competiția PCE

2020 - Proiecte de Cercetare Exploratorie, în cadrul căreia UMF “Iuliu Hațieganu” a câștigat 19 proiecte de cercetare postdoctorală, cu o valoare totală de 4,42 milioane de lei. Cadrele didactice de la UMF „Iuliu Hațieganu” au depus cele mai multe proiecte în cadrul competiției organizate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltarii și Inovării (UEFISCDI), care se adresează cercetătorilor cu performanţe demonstrate prin calitatea şi recunoaşterea internaţională a publicaţiilor ştiinţifice. Dintre cele 87 de proiecte depuse la nivel național, 38 au aparținut cadrelor didactice şi cercetătorilor de la UMF „Iuliu Hațieganu”.

Rezultatele cercetării științifice ale cadrelor didactice sunt valorificate prin participări la congrese, simpozioane sau conferințe naționale și internaționale, publicații de articole în revistele de specialitate, monografii sau tratate. În anul 2020, cadrele didactice și cercetătorii de la UMF „Iuliu Hațieganu” au publicat peste 800 de articole în reviste cotate ISI, cu un factor de impact total de 2554,8.

Cercetarea ştiinţifică efectuată de către studenţi se desfăşoară în special în cadrul Cercurilor Știinţifice organizate de departamentele celor trei facultăţi (medicină, medicină dentară și farmacie) și se concretizează prin organizarea de manifestări ştiinţifice studenţeşti proprii, prin participarea la evenimente de profil naționale sau internaționale, precum şi prin lucrări la care studenţii sunt autori alături de cadrele didactice coordonatoare. Studenţii mediciniști au câștigat numeroase premii internaţionale, inclusiv în domeniul inovării, sau premii de prestigiu pentru cercetare.

Centrul de Transfer Tehnologic (CTT) este un departament de mare importanță în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, acesta având în competență implementarea strategiilor și politicilor universității în domeniul educației, cercetării, dezvoltării și inovării, din perspectiva transferului tehnologic și managementului proprietății intelectuale.

Strategia CTT are în vedere, pentru perioada următoare, acreditarea în Reţeaua Naţională de Inovare şi Transfer Tehnologic (ReNITT) și afilierea la organizații europene de profil; iniţierea și consolidarea unor noi colaborări în domeniul cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) cu universități de prestigiu şi companii private, pentru realizarea transferului de cunoștințe către mediul socio-economic, precum și creșterea gradului de informare a membrilor comunității academice privitor la proprietatea intelectuală, domeniul drepturilor de autor, transferul tehnologic, etc. De asemenea, acesta vizează asigurarea transferului de know-how între structurile de cercetare - dezvoltare - inovare, mediul de afaceri şi beneficiari publici - instituţii şi populaţie; exploatarea posibilității de patentare a ideilor, produselor, proceselor de producție sau tehnici obţinute din proiectele de cercetare finanţate; promovarea în mediul economic a celor mai valoroase rezultate ale cercetării din universitate și susținerea inovării prin sprijinirea dezvoltării de noi afaceri în sectoare economice competitive la nivel local, regional şi naţional.

Protecția proprietății intelectuale și transferul tehnologic reprezintă un factor cheie al punerii în aplicare a rezultatelor obține ca urmare a cercetării științifice și contribuie la creşterea vizibilității naționale si internaţionale a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Ca entitate de prestigiu în domeniu, universitatea clujeană a obținut recunoașterea prin listarea în cele mai prestigioase clasamente academice internaționale,  consolidându-și reputația pentru potențialul său impresionant de cercetare și  inovare.