monitorulcj.ro Menu
Educație

Rector UBB, despre redeschiderea facultăților: „Putem decide de la o săptămână la alta scenariul”

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își deschide luni, 22 februarie, porțile pentru o parte din studenți. Odată cu începerea semestrului II s-a luat decizia privind scenariile de funcționare a fiecărei facultăți.

Rector UBB, despre redeschiderea facultăților: „Putem decide de la o săptămână la alta scenariul”

 

 


Astfel, cursurile la UBB se vor desfășura fizic în facultățile vocaționale, hibrid în cazul facultăților cu laboratoare, iar majoritatea în format online.

 


Rectorul UBB, Daniel David, a explicat că semestrul II universitar va începe în diverse scenarii de funcționare în facultățile din Cluj, care se vor putea modifica chiar și de la o săptămână la alta, potrivit edupedu.ro.

„Din cele 22 de facultăți avem diverse variante, unii încep clasic cum ar fi facultățile vocaționale, alte facultăți au model hibrid în care cursurile sunt online și seminariile se fac față în față și sunt alte facultăți în care avem doar modelul online. Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice. În ceea ce privește căminele studențești, acestea continuă să funcționeze la 35-40% din capacitate, altfel nu putem asigura condiții de securitate”, a explicat Daniel David, rectorul UBB.


Situația facultăților din Cluj-Napoca:

Facultatea:

1. Matematică și Informatică - online
2. Fizică - hibrid
3. Chimie și Inginerie Chimică - hibrid, cu prezența studenților on-site pentru activități în regim modular (pe specializări și ani/niveluri de studiu)


4. Facultatea de Biologie și Geologie:

-Master IFR - integral online
-Cursuri și seminarii online - licență și master

Laboratoare on-site, licență:


-Biologie - linia română anii II și III
-Biologie ambientală - anii II și III
-Biochimie - linia română anii II și III
-Biotehnologii industriale - linia română anii III și IV
-Biologie - linia maghiară anii II și III
-Ecologie și protecția mediului - linia maghiară anii II și III
-Geologie - linia română anii I și III
-Geologie - linia maghiară anii I, II și III
-Inginerie geologică - linia română anii I-IV

Laboratoare on-site master:

-Biotehnologie moleculară - linia română anul II
-Biologie medicală - linia română anul II
-Ecologie sistematică și conservare - linia română anul II
-Biologie medicală - linia maghiară anulII
-Ecologie terestră și acvatică - linia maghiară anii I și II
-Geologie aplicată - linia română anii I și II

5. Geografie
- online - Cluj-Napoca, Zalău, Bistrița, Gheorgheni
- hibrid - Sighetu Marmației

6. Știința și Ingineria Mediului
- hibrid
- master - integral online
- extensia Sfântu Gheorghe - integral online

7. Dept - online
8. Litere - online
9. Istorie și Filosofie - online
10. Sociologie și Asistență Socială - online
11. Psihologie și Științe ale Educației - online
12. Științe Economice și Gestiunea Afacerilor - online
13. Studii Europene - online
14. Business - online
15. Științe Politice, Administrative și ale Comunicării - online
16. Educație Fizică și Sport - online

17. Teologie Ortodoxă
-Hibrid
-Anul I, toate specializările - on-site
-Artă Sacră, toți anii - on-site
-Master Artă Sacră - Conservarea, restaurarea și crearea bunurilor culturale - on-site
-Restul studenților și masteranzior - online

18. Teologie Greco-Catolică
- online - Cluj-Napoca, Blaj, master Oradea
- hibrid - licență Oradea

19. Teologie Reformată și Muzică
- hibrid - specializarea muzică
- online - restul specializărilor

20. Teologie Romano-Catolică
- hibrid - Alba Iulia
- online - Cluj-Napoca

21. Teatru și Film - hibrid
22. Inginerie - online