monitorulcj.ro Menu
Educație

270 de elevi români infectați cu COVID-19 de la reluarea cursurilor. Câți s-au infectat în Cluj?

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că după reluarea orelor în şcoli, 270 de elevi s-au infectat cu noul coronavirus. În Cluj, ultima raportare arată că au fost confirmați 17 elevi cu COVID-19, de la reîntoarcerea acestora la școală, informează Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

270 de elevi români infectați cu COVID-19 de la reluarea cursurilor. Câți s-au infectat în Cluj?

 

 


Ministrul Educației a precizat că proporţia infectărilor elevilor din România cu COVID-19 este de 1 la 10.000 de cazuri, fiind vorba de 2,7 milioane de elevi care au putut merge la şcoală.

 


„Conform ultimei raportări a zilei de luni, 17 mai, în județul Cluj au fost raportate de la nivelul celor 440 de unități de învățământ, 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Următoarea centralizare de acest fel va avea loc luni, 24 mai”, au declarat, sâmbătă, pentru monitorulcj.ro, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

Astfel, din cele 270 de cazuri raportate la nivel național, 40 sunt cele ale unor elevi din Capitală, iar 17 ale elevilor din județul Cluj.


Școala merge mai departe

În acest context, cursurile merg mai departe, pentru elevi urmând mai multe activități, conform ministrului Educației.

„Vom avea o a doua sesiune de evaluare naţională în datele de 5, 6 și 7 iulie. Vom avea foarte multe activităţi. În acest context, am considerat că luna august este o lună de vacanţă binemeritată. În egală măsura, pentru cadre didactice şi elevi, acolo unde se va dori din partea şcolii, din partea profesorilor, din partea elevilor şi cu acordul părinţilor, se vor organiza evenimente, de genul tabără de vară, pe parcursul cărora se vor putea organiza ore remediale. Este un lucru pe care Ministerul Educaţiei îl susţine, acolo unde vor exista iniţiative locale”, a declarat, sâmbătă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.


CITEȘTE ȘI:

Revenirea tuturor elevilor din Cluj-Napoca la școală, tot mai aproape. La cât a ajuns rata de infectare COVID-19?