monitorulcj.ro Menu
Educație

Admitere UBB 2021-2022. TOT ce trebuie să știi despre admitere și locurile la buget sau taxă

În perioada 12-29 iulie 2021 încep admiterile pentru facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Vezi câte locuri la buget vor fi, dar și ce noutăți vor fi anul acesta la UBB.

Admitere UBB 2021-2022. TOT ce trebuie să știi despre admitere și locurile la buget sau taxă

 

 


Urmează luna admiterilor la universitățile din România, iar Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) pune pe masă una dintre cele mai bune oferte de școlarizare pentru anul universitar 2021-2022. UBB scoate la concurs un număr de  5.279 de locuri la buget, peste 10.670 de locuri în regim cu taxă și 2.840 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel de licenţă.

 


„În fiecare an s-a pus problema locurilor la taxă și buget, fiind o discrepanță mare între ele, însă studenții trebuie să știe un lucru: cei care vor intra la taxă, pot intra de anul viitor la buget. După un an, studenții se ierarhizează pe baza rezultatelor obținute în anul universitar precedent și vor ajunge la buget cei care se amplasează pe primele locuri. Deci încurajăm studenții să vină la UBB”, a spus în cadrul conferinței UBB, conf. Univ.dr. Anna Soos, prorectorul UBB pentru lina de studii în limba maghiară, curriculum și educație.

UBB scoate la concurs peste 5.000 de locuri la buget

Locurile la buget sunt pe mai multe categorii: 30 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 188 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 15 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, în timp ce alte 128 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.


La nivel de master, UBB va scoate la concurs un număr de 3.879 de locuri la buget şi 6.332 de locuri la taxă. Dintre acestea, un număr de 248 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, alte 10 locuri sunt destinate studenților rromi,  10 locuri pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială,  iar 109 sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării. De asemenea, UBB va scoate la concurs 50 de locuri la masteratele didactice introduse în anul universitar 2020-2021.

Aproape 500 de programe de licență și master la UBB

Candidații din anul acesta vor avea la dispoziție 252 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță), și 235 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).


Din cele 252 de programe pentru licență, 146 vor fi în română, 68  în maghiară, 9 în germană, 15 în engleză și 14 în alte limbi.

La master vor fi 235 de programe în ofertă, 147 în română, 42 în maghiară, 5 în germană, 37 în engleză și 4 în limba franceză.


Univesitatea oferă studenților UBB și diferite burse, în funcție de încadrare. Bursa socială este de 580 de lei, bursa de excelență este de 1.000 de lei, iar bursa de merit este de 700 de lei. Studenții care se vor încadra în criteriile stabilite pentru bursă, vor putea primi lunar acești bani, inclusiv în perioada verii.

Anul acesta, Universitatea Babeș Bolyai vine cu noutăți, propunând specializări noi la nivel de licență, la Facultatea de Litere și la Facultatea de Inginerie, dar și 12 programe noi de studiu la nivel de master.

Când are loc admiterea și unde trebuie să îți depui documentele?

Absolveții de liceu se pot înscrie pentru admiterea la UBB între 12 și 29 iulie 2021. Perioada aceasta va cuprinde: înscrieri, probe de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale universității.

Înscrierea pentru admitere se face pe platforma admiterii, iar după înscriere, fiecare facultate va decide forma de admitere. Sunt facultatăți care au prevăzut admiteri față în față, sau care vor da o formă de admitere în online. Un lucru este sigur, absolvenții de liceu care vor să devină viitori studenți ai UBB-ului trebuie să facă cel puțin o scrisoare de intenție.

Toate documentele vor fi depuse online, doar pentru probele specifice va fi nevoie de prezență fizică în Cluj-Napoca.

Pentru admiterea în anul universitar 2021-2022, facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Pentru admitere, facultăţile vor lua în considerare media examenului de Bacalaureat, plus rezultatele admiterii scrise sau orale, în funcție de facultate.

Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2021-2022 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate accesând linkurile: Taxe de admitere, respectiv Taxe de școlarizare.

UBB, cea mai bună universitate din România

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David a orferit câteva motive pentru care absolvenții ar trebui să candideze pentru un post la UBB. Rectorul a spus că dacă ar fi din nou absolvent, cu siguranță ar alege această universitate, deoarece îți deschide multe uși în carieră.

„Dacă aș fi din nou absolvent și aș vrea să studiez în țară, cu siguranță aș alege Universitatea Babeș-Bolyai. Facem excepție că sunt absolvent al acestei universități, iar acum sunt rector. La nivel general, la această universitate există o cultură a calității pentru că suntem o comunitate academică mare, cu trei linii de studii și pentru că suntem că una dintre cele mai puternice universități din țară, iar de 6 ani suntem pe prima poziție. Anul trecut am investit 20 de milioane de lei doar în laboratoare, noi le punem la dispoziție toate aparaturile necesare. La UBB se face educație prin cercetare, iar studenții vor fi pregătiți pentru viitoarele cariere.

Anul trecut , peste 1.000 de studenți au avut schimb de experiențe prin programe ERASMUS. Absolveții trebuie să se gândescă foarte bine ceea ce își doresc pe viitor. Dacă vor să se specializeze pe un post dintr-o altă țară din UE, atunci opțiunea poate fi o universitate din altă țară. Dar dacă ești hotărât să rămâi în țară, atunci este absolut greșit să te duci să studiezi în străinătate, după părerea mea. Costurile sunt foarte mari, iar practicile sunt foarte diferite față de țara noastră. UBB îți oferă practici bune, dar și oferte în străinătate. Aici la UBB, noi formăm specialiști foarte buni, dar în același timp cetățeni buni”, a spus Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai.

CITEȘTE ȘI:

OFICIAL. UBB vrea ca STUDENȚII să revină la Cluj din toamnă. Vaccinarea ar putea fi condiție obligatorie pentru statul în cămin