Educație
UBB, lider al educației și cercetării în economie în țară și în top 500 la nivel mondial, prin FSEGA
UBB a devenit liderul universităților din România, în ceea ce privește educația și cercetarea pe economie. Universitatea clujeană e inclusă și în top 500, la nivel mondial.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), este un lider al instituțiilor de învățământ superior din România în ramura științelor economice.
Poziția pe care UBB o ocupă în cele mai comprehensive și prestigioase clasamente internaționale de ierarhizare valorică a universităților denotă totodată calitatea educației și a cercetării derulate în domeniile științelor economice.
Universitatea clujeană, în top 500 la nivel mondial
Astfel, conform celei mai recente ierarhizări internaționale pe domenii de știință realizată de Quacquarelli Symonds (QS) în 2021, UBB este prezentă în topul celor mai bune 500 universități din lume în trei domenii esențiale ale științelor economice: Social Sciences & Management, Business & Management Studies, respectiv Economics & Econometrics, astfel:
- în domeniul Social Sciences & Management, UBB se situează pe poziția 401-450, fiind urmată, la nivel național, doar de Universitatea dn București, (poziția 501-520);
- în domeniul Business & Management Studies, UBB se regăsește pe poziția 401-450, urmată, la nivel național, doar de ASE București (501-550);
- în domeniul Economics & Econometrics, UBB se poziționează pe locul 451-500, alături de ASE București (poziția 401-450), acestea fiind singurele instituții de învățământ superior din România care se regăsesc în acest clasament sectorial realizat de QS în 2021.
UBB, în topul Times Higher Education
O altă ierarhizare internațională relevantă pe domenii de știință este realizată de Times Higher Education (THE). Conform celui mai recent clasament făcut public de THE în 2021, doar patru universități din România au reușit să intre în clasamentul global din domeniul de știință Business & Economics, toate pe poziția 601+, UBB fiind printre acestea. Mai mult decât atât, UBB este cea mai bine poziționată instituție de învățământ superior din România în acest domeniu, luând în considerare doi dintre indicatorii esențiali cuantificați de către THE:
- citările lucrărilor publicate (reflectând impactul și relevanța cercetării derulate în UBB, în acest domeniu),
- perspectiva internațională (reflectând internaționalizarea instituției, atât din punctul de vedere al studenților, cât și al cadrelor didactice și al relațiilor internaționale alte universității).
Începând cu anul universitar 2018-2019, FSEGA deține acreditarea internațională din partea Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), iar în 30 iunie 2021 a devenit membru permanent cu drepturi depline al European Foundation for Management Development (EFMD), după un proces independent de evaluare și validare, fiind singura instituție de învățământ superior din România cu acest statut.
FSEGA este parte a UBB din 1961, fiind înființată inițial ca o instituție independentă în 1920. Astfel, în 2021 se împlinesc 101 ani de învățământ economic superior în limba română la Cluj. În prezent, FSEGA este cea mai mare facultate din țară în ramura sa de știință, cu peste 9.200 de studenți înmatriculați în anul universitar 2020-2021, la toate formele și nivelurile de studii, și aproape 220 cadre didactice titulare, la care se adaugă alte peste 100 de cadre didactice asociate, multe dintre acestea provenind din străinătate.
Admitere FSEGA
FSEGA oferă programe de studii de nivel licență și masterat în toate subdomeniile științelor economice (economie, contabilitate, finanțe, management, marketing, administrarea afacerilor, economie și afaceri internaționale, cibernetică, statistică și informatică economică), în cinci limbi de studiu: română, maghiară, engleză, germană și franceză.
Studiile doctorale sunt prezente în oferta educațională a facultății în majoritatea subdomeniilor amintite, fiind deschise atât candidaților din România, cât și celor din străinătate. Totodată, FSEGA vine în întâmpinarea potențialilor candidați prin extensiile sale de la Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmației și Reșița, dar și experiențele educaționale internaționale oferite prin programele derulate în parteneriat cu peste 130 de universități din străinătate.
Pentru admiterea din acest an, candidații pot opta pentru unul dintre cele 38 programe de licență (în total 3.290 locuri) sau la unul dintre cele 36 programe de masterat (1.865 locuri) existente la FSEGA.
CITEȘTE ȘI:
START la înscrierile online la UBB! Peste 5.000 de locuri la buget, pentru viitorii studenți