monitorulcj.ro Menu
Educație

Cherecheș, despre începutul noului an școlar: „Suntem la fel de prost pregătiți ca și anul trecut”

Luni a început noul an școlar, după mai bine de un an în elevii au experimentat învățământul în mediul online sau hibrid.

Cherecheș, despre începutul noului an școlar: „Suntem la fel de prost pregătiți ca și-anul-trecut”

 

 


Aproximativ 2,9 milioane de elevi şi preşcolari au revenit în bănci în prima zi a anului şcolar 2021 – 2022. Cursurile se vor desfășura cu prezență fizică până la o rată de incidență a infectărilor de 6 la mie. După depășirea acestui prag, rămân deschise creșele și grădinițele, iar toți elevii trec la cursuri online, cu o singură excepție: învățământul special.

 


Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș critică dur Ministerul Educației pentru măsurile luate care sunt insuficente, având în vedere că doar tinerii de peste 12 ani se pot vaccina.

„Deschidem noul an școlar la fel de prost ca și anul trecut. Ministerul Educației și-a petrecut toată vara spunând că totul o să fie mai bine din toamnă, fără să fie luate măsurile necesare. Anul trecut s-a început cu masca, anul acesta la fel, masca fiind un instrument puternic de protecție, diferența care ar fi între cei doi ani este că acum avem un procentaj de populație vaccinată. În România, procentul de vaccinare este de 30%, iar în rândul tinerilor procentajul este mult mai mic. Metodele de protecție care ajută acum în școli sunt următoarele: masca, ventilația, distanțarea, vaccinarea și testarea. Ventilația în școli este un subiect pe care Ministerul Educației încearcă să îl evite”, a declarat Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.


Un an școlar mai dificil decât cel de anul trecut

Specialistul este de părere că suntem la fel de prost pregătiți ca și anul trecut privind situația din școli, iar noua tulpină a coronavirusului, Varianta Delta, mult mai contagioasă și care dublează riscul ca persoanele tinere și copiii să dezvolte forme grave ale infecției, va complica și mai mult lucrurile.

„Suntem la fel de prost pregătiți ca și anul trecut, dar avem un dușman mai redutabil, și anume Tulpina Delta semnificativ mai infecțioasă. Chiar dacă anul trecut copiii aveau o sanșă mai mică să se infecteze decât adulții, anul acesta se pot infecta chiar mai repede decât ei. Din cauza Tulpinii Delta începem mai prost și suntem ca în varianta clasică cu autoritățile surprinse de zăpadă în decembrie. Adică anul trecut a nins, nu am pregătit nimica, peste vara am zis că sperăm că o să fie totul mai bine, a venit luna decembrie și autoritățile tot au fost surprinse”, a adăugat Răzvan Cherecheș.


„Valul 4 va fi mai agresiv decât anticipasem inițial, pentru că tulpina Delta este chiar mai infecțioasă decât părea în primele studii. Ultimul raport publicat de specialiștii americani spunea următorul lucru: cu toate că persoanele vaccinate au șanse mult mai mici să se infecteze, în cazul în care s-au infectat, transmiterea virusului se face la fel ca și la persoanele nevaccinate, ceea ce ridică semne de îngrijorare. Mai mult, noi avem județe unde rata de vaccinarea este extrem de redusă și acest lucru nu va opri, aproape deloc, multiplicarea de cazuri în județele respective”, a declarat profesorul.

Potrivit acestuia, pentru a asigura o prezență față în față, la școală, cât mai lungă, Ministrul Educației trebuie să facă patru lucruri:


- să se asigure că în sălile de clasă există ventilație, pasivă sau activă;
- să se asigure că în sălile de clasă există o distanță suficientă între copii;
- să se asigure că testarea copiilor nevaccinați dar și a cadrelor didactice nevaccinate va avea loc, săptămânal, în toate școlile;
- să se asigure că există infrastructură și personal necesar pentru acest lucru;
- să se asigure că toți părinții, copiii și profesorii înțeleg că la toamnă vom avea un nou val, că este posibil să treacă, din nou, în online, și că vor fi restricții cu siguranță în unele județe/localități.

CITEȘTE ȘI

FOTO. Emil Boc, mesaj pentru elevii clujeni, în prima zi de școală