monitorulcj.ro Menu
Educație

FSPAC din cadrul UBB anunță începerea cursurilor în scenariul HIBRID. Cum se vor da examenele?

Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării (FSPAC), UBB, își va desfășura cursurile în primul semestru al acestui an universitar în sistem hibrid. Examenele vor fi susținute online.

FSPAC din cadrul UBB anunță începerea cursurilor în scenariul HIBRID. Cum se vor da examenele?

 

 


Conducerea UBB  a decis ca fiecare facultate din cadrul universității să își aleagă scenariul în care se vor desfășura cursurile în acest an. FSPAC a anunțat, miercuri dimineața, că scenariul ales este 2, adică cel hibrid.

 


Astfel, cursurile și seminariile vor fi susținute online, iar activitățile extra-curriculare față în față. De asemenea, examenele vor fi susținute online.

Varianta Delta a schimbat planurile

„Ultimele luni au reprezentat o înșiruire de evenimente mai mult și mai puțin plăcute cu privire la pandemia COVID-19. Din păcate situația epidemiologică s-a complicat foarte mult odată cu răspândirea variantei Delta, variantă mult mai contagioasă decât cele anterioare. În urma consultărilor cu specialiștii, inclusiv cu colegii noștri din Departamentul de Sănătate Publică, a rezultat un risc foarte mare de îmbolnăvire pentru toți participanții la procesul educațional, studenți, profesori și personal administrativ. În special în condițiile unor cursuri și seminarii față în față la care să participe atât persoanele vaccinate, cât și cele nevaccinate.


Așadar, în urma considerentelor menționate anterior, în urma deciziei Senatului UBB din 14 septembrie 2021, după consultarea studenților și cadrelor didactice prin reprezentanții acestora, și în urma deciziei Consiliul Profesoral al FSPAC, putem anunța că facultatea noastră începe semestrul I al anului universitar 2021-2022 în sistem hibrid”, au transmis reprezentanții facultății.

În ceea ce privește al doilea semestru al anului universitar, conducerea facultăii precizează că situația va fi reanalizată, iar în funcție de contextul epidemiologic vor fi anunțate condițiile în care se vor organiza activitățile educaționale ale semestrului respectiv.


În căminele studențești vor putea fi cazați doar studenții vaccinați ori cei care au trecut deja prin boală.

Cele trei scenarii în care vor putea fi susținute cursurile:

Fiecare facultate din cadrul UBB va decide în care dintre cele trei scenarii va începe noul an universitar.


Scenariul 1: Participarea fizică în instituția de învățământ superior a tuturor studenților/cursanților la toate activitățile didactice, conform programului de desfășurare a acestora, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum un metru pătrat/ student pentru orele de curs/seminar
Scenariul 2: Participare în sistem mixt - prezență fizică și on-line, în funcție de specificul programelor de studiu, de infrastructură și de condițiile epidemiologice
Scenariul 3: Participarea tuturor studenților/cursanților la activități didactice on-line.

CITEȘTE ȘI:

Se întorc studenții din cadrul UBB la cursuri cu prezență fizică? Anunțul, făcut de fiecare facultate