monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Mărăști se transformă din cartierul „gri” și fără spații verzi într-unul la standarde europene

Proiectul de modernizare a Pieței Mărăști va fi dezbătut într-o consultare publică, marți, 12 octombrie.

Mărăști se transformă din cartierul gri și fără spații verzi într-unul la standarde europene

 

 


Cartierul Mărăști, dominat de blocuri gri și înalte cu nenumărate scări, își va schimba fața pe parcursul următorilor ani. Vor fi plantați zeci de arbori, iar spațiile publice vor fi aduse la standarde europene, prin construirea de parking-uri care vor scoate mașinile de pe trotuare, bază sportivă și parcuri pentru plimbare și relaxare. 

 


Întreagul concept imaginat de arhitecții de la SC Planwerk arhitecură și urbanism SRL va fi prezentat într-o dezbatere publică săptămâna viitoare, locuitorii fiind invitați să ia cuvântul și să își spună părerea despre cum ar trebui să arate Mărăștiul secolului XXI. 

„Când spunem «Mărăști», mulți ne gândim la o nuanţă predominantă de gri ce „acoperă” cartierul. Aglomerația, zgomotul, spațiile  verzi reduse sau suprafețele pietonale neatractive completeză tabloul. Strategia de dezvoltare urbană a Clujului 2021-2030 presupune regândirea centrului de cartier din Mărăști, amenajarea acestuia  în acord cu principiile dezvoltării urbane sustenabile, în vederea creşterii calităţii vieţii şi accesibilităţii tuturor categoriilor de utilizatori.  


În acest sens, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică organizează marți, 12 octombrie, la ora 17, o dezbatere publică privind  creșterea calității mediului construit în zona centrală a cartierului Mărăști. Dezbaterea se va desfășura online, pe platforma electronică ZOOM și va fi transmisă live pe paginile de Facebook CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică și Municipiul Cluj-Napoca”, a transmis pe pagina sa de Facebook Andreea Mureșan, șefa biroului de Strategii urbane al municipiului Cluj-Napoca.

Este vizată o suprafață de 11 hectare

Zona de reglementare în suprafață de 11,4 ha include Bvd. 21 Decembrie 1989 (parțial), Str. Fabricii (parțial), Aleea Bibliotecii, Strada Crinului, Strada Ciocârliei, incinta Dorobanților 105.  Zona de influență (se formulează recomandări pentru proiecte viitoare) cuprinde zona Aleea Bârsei, zona străzii Trotușului, latura de est a Aleii Bibliotecii, incinta Dorobanților 111.


Printre temele tratate în cadrul planului urbanistic zonal se regăsesc: optimizarea rețelei de mobilitate, prin crearea de piste și benzi pentru biciclete si trotinete, benzi dedicate transportului public, modernizarea stațiilor de transport în comun CTP, organizarea standurilor de taxi; va fi reorganizat sistemul de parcări, prin desființarea garajelor individuale și construirea de parcaje cu acces public sau cu abonament pentru locatarii zonei; dezvoltarea rețelei de spații verzi se va face prin obținerea unui hectar de suprafețe verzi noi, extinderea suprafaței zonelor pietonale - trotuare, scuaruri și piațete pavate, locuri de joacă, dar și restructurarea frontului estic al pieței Mărăști este recomandată pentru a se avea în vedere în proiecte viitoare.

Conceptul de amenajare propus pentru zona Piata Mărăști face parte din programul de investiții „Cluj-Napoca - Oraș pentru pietoni”, iar proiectul va fi finanțat din fonduri europene, prin programele aferente perioadei 2021-2027.


Ce se va întâmpla cu fiecare stradă vizată?

Pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 se păstrează sensurile de circulație existente, însă se elimină o bandă de circulație în direcția vest-est (în prezent utilizată ca parcare). Vor fi introduse benzi dedicate transportului public și circulației velo, cele din urmă separate fizic față de circulația motorizată și se vor reorganiza parcajele din profilul bulevardului cu bretea dedicată, cu includerea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice.

De asemenea, se reorganizează și modernizează stațiile de transport public, atât la nivelul alveolelor de oprire, cât și la cel al construcțiilor aferente (copertine, chioșcuri, ticketing),fiind totodată propusă reorganizarea sensului giratoriu, inclusiv prin asigurarea accesului și evacuării unui parcaj subteran public propus în zona Aleii Bibliotecii. Se vor organiza și standuri taxi (10 locuri).

În ceea ce privește spațiile verzi, se extind plantațiile de aliniament, cu păstrarea arborilor valoroși, se accesibilizează și amenajează zona verde adiacentă bisericii Sf. Petru și se reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări.

Se va muta o stație de autobuz

Și pe Bulevardul Aurel Vlaicu se păstrează sensurile de circulație existente, dar se introduc benzi dedicate transportului public și circulației velo, cele din urmă separate fizic față de circulația motorizată. Vor fi reorganizate parcajele din profilul bulevardului cu bretea dedicată, cu includerea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice.

Nu scapă nici stațiile de transport în comun: acestea se reorganizează și modernizează, atât la nivelul alveolelor de oprire, cât și la cel al construcțiilor aferente (copertine, chioșcuri, ticketing). Mai mult, se schimbă poziția stației Arte Plastice (spre vest), pentru fluidizarea circulației pe acest tronson. Se organizează și aici standuri taxi (7 locuri).

Se extind plantațiile de aliniament, cu păstrarea arborilor valoroși, se lărgesc și reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări.

Pe Strada Fabricii se introduc piste pentru biciclete, pe ambele laturi, se reorganizează parcajele de pe latura de vest (prin dispunere paralel cu axul străzii), se lărgesc și reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări.

Parking pe Aleea Bibliotecii

În ceea ce privește Aleea Bibliotecii, se are în vedere păstrarea sensurilor de circulație existente, cu eliminarea unei benzi carosabile în direcția nord-sud. Se grupează benzile carosabile, în vederea îmbunătățirii accesului pietonal pe suprafața pieței și se elimină locurile de parcare de pe latura vest. Se introduc piste pentru biciclete, în ambele sensuri de circulație . Tot aici, se propune realizarea unui parcaj subteran public cu o capacitate de circa 280 de locuri, cu acces și evacuare din sensul giratoriu. Se grupează cele trei puncte de acces în parkingul subteran într-un pavilion urban, care include o cafenea și pergole, oferind astfel umbră și adăpost la intemperii.

Pentru extinderea spațiului verde, se introduc plantații de aliniament pe ambele laturi ale zonei carosabile, se reamenajează scuarul verde, cu suplimentarea arborilor, introducerea de mobilier urban, zone de recreere și joacă.

Pe Strada Crinului se organizează circulația cu sens unic în direcția sud-nord pe străzile Crinului și Iazului (între bd. 21 Decembrie – str. București, în tandem cu străzile Buftea și Gorunului, organizate în sens invers), se introduc piste pentru biciclete în ambele sensuri de circulație și se reorganizează parcajul la sol din apropierea intersecției cu bulevardul 21 Decembrie 1989.

Pe Strada Ciocârliei se păstrează sensurile de circulație existente (sens unic est-vest, dublu sens în zona intersecției cu str. Fabricii), se introduce o pistă pentru biciclete în direcția opusă circulației motorizate (vestest), se introduc locuri de parcare (paralel cu axul străzii).

CITEȘTE ȘI

Piața Mărăști va fi adusă în secolul XXI. Dezbatere publică privind reamenajarea