monitorulcj.ro Menu
Politică

Sever Voinescu (PDL): Subiectul remanierii, discutat ca „ipoteză de lucru”

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat Liberal (PDL), Sever Voinescu, a susţinut, luni, la finalul Colegiului Director Naţional al partidului, că remanierea ar putea fi o „soluţie posibilă” pentru a „reîmprospăta” mesajul PDL şi pentru a ameliora situaţia politică din România.

 

„S-au pus (în discuţie - n.r.) mai multe soluţii posibile pentru ameliorarea situaţiei politice în România, în general, dar şi pentru PDL (...). S-a vorbit despre o remaniere în contextul în care toată lumea a vorbit în ultimele două-trei luni despre remaniere. (...) S-a discutat despre variante care ar putea, să spun, reîmprospăta forţa de mesaj a PDL şi una din discuţii a fost asta (despre remaniere - n.r.)”, a declarat Voinescu.El a precizat că nu au fost aduse, însă, în discuţie nume de miniştri, remanierea fiind doar „o ipoteză de lucru”.„Nu s-au rostit nume şi, încă o dată, chestiunea remanierii s-a pus, dacă vreţi, ca o soluţie posibilă, ca o ipoteză de lucru”, a precizat Voinescu.De asemenea, el a comentat faptul că liderii Uniunii Social Liberale (USL) au solicitat demisia Guvernului Boc, afirmând că „USL face opoziţie din ce în ce mai agitată şi mai gălăgioasă”.„PDL ia act de solicitarea USL. Până la urmă, asta trebuie să facă Opoziţia, să ceară demisia Guvernului, dar şi în România, ca şi în oricare altă democraţie, Guvernul există cât are majoritate parlamentară. Când îşi va pierde majoritatea parlamentară, Guvernul nu va mai exista. Deocamdată, coaliţia funcţionează şi Guvernul are majoritate în Parlament”, a susţinut acesta.Sever Voinescu a afirmat, legat de convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, că partidele din coaliţia guvernamentală aşteaptă solicitarea Opoziţiei în acest sens şi întrunirea condiţiilor regulamentare.„În momentul în care vor fi întrunite condiţiile regulamentare, o listă de semnături, ordine de zi propusă, lucrurile vor merge în Biroul permanent şi acolo vom decide. Nu există un punct de vedere să ne opunem. Aşteptăm solicitarea Opoziţiei”, a mai declarat acesta.