monitorulcj.ro Menu
Politică

Opoziția vorbește despre demisia din Parlament

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian afirmă, sâmbătă, într-o postare pe blog, că demisia din Parlament este o soluţie care trebuie avută în vedere în mod serios.

„E limpede că după tot ce s-a întâmplat în aceste zile nu ne putem întoarce în Parlament, reluând procedurile legislative, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. România de mâine nu mai poate semăna cu România de ieri. Acţiunea politică trebuie să fie fermă şi fără niciun dubiu. Socotesc că demisia din Parlament este o soluţie pe care trebuie să o avem, în mod serios, în vedere”, scrie pe blog Vosganian. El susţine că există „o majoritate parlamentară care nu a fost învestită de niciun vot popular”. „Avem o clasă politică pe care, din disperare şi sărăcie, românii o judecă, de-a valma, cu severitate. Această situaţie nu mai poate dura. Nimic nu ar fi mai grav, acum, decât o lungă agonie lipsită de demnitate, urmată de alegeri măsluite”, mai spune liberalul.