monitorulcj.ro Menu
Politică

Reprezentanţii USL Cluj cer demiterea lui Pantelimon

Centura Vâlcele-Apahida este o mascaradă jucată pe banii contribuabililor, susţine liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.

 

Social democraţii clujeni cer demisia directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, pentru modul în care au fost gestionate lucrările la Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida. De altfel, reprezentanţii PSD Cluj susţineau încă din luna octombrie că centura este „o ruşine şi un eşec din punct de vedere tehnic şi estetic“.Jorj: „Este momentul să încheiem această mascaradă“Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj a declarat ieri că social democraţii vor cere o anchetă din partea Ministerului Transporturilor, „care să releve vinovaţii“ pentru problemele de construcţie apărute la centură, la scurt timp de la inaugurare. El a mai precizat că organizaţia pe care o reprezintă solicită demisia directorului DRDP Cluj, Ion Pantelimon.„Este momentul să încheiem cu această mascaradă jucată pe banii noştri ai tuturor şi să obligăm decidenţii să ia măsurile care se impun pentru finalizarea acestei lucrări. În opinia mea, aceste măsuri sunt: oprirea imediată a lucrărilor; refacerea de urgenţă a studiilor geotehnice; refacerea proiectării pe baza noilor date; schimbarea constructorilor şi a proiectanţilor ce şi-au dovedit incompetenţa; schimbarea de urgenţă a reprezentanţilor indolenţi şi incompetenţi ai beneficiarului (DRDP Cluj); o anchetă din partea Ministerului Transporturilor, care să releve vinovaţii pentru actuala stare de fapt şi partea de vinovăţie a fiecăruia; redeschiderea lucrărilor în condiţii noi, cu competenţă, seriozitate, respect pentru siguranţa oamenilor şi preţuire pentru banul public”, a declarat Jorj.Tot ieri, şi şeful Departamentului de Transporturi din cadrul PSD, senatorul Sorin Bota a cerut, la rândul său, demiterea lui Ion Pantelimon. Potrivit senatorului PSD, centura ocolitoare a fost un proiect „gândit greşit, continuat greşit, investit în el cu rea credinţă, pe considerentul că nu contează cât de scump, numai să fie, iar greşeala se repară oricum din bani publici“.Szeplekan: „Boc ar trebui să se ţină de cuvânt“Consilierul judeţean Mihai Szeplekan (PNL) cere, la rândul său, „sancţionarea vinovaţilor“ şi îi solicită premierului Emil Boc să se ţină de cuvânt şi să îl demită pe Pantelimon. „Trebuie văzute condiţiile contractelor semnate, felul în care au fost făcute licitaţiile, trebuie făcute nişte verificări pentru a vedea ce trebuie făcut mai departe. Aşa cum am mai spus, centura ocolitoare este o lucrare benefică pentru clujeni, care însă nu trebuie făcută cu orice preţ, ci cu cheltuieli cât mai reduse, pentru că este vorba de banii clujenilor. Important este, din punctul meu de vedere, că aceste lucrări au început pe vremea liberalilor, iar atunci au fost prevăzute costuri mai mici. Acum sunt mult mai mari decât s-a prevăzut iniţial.”, a declarat Szeplekan pentru Monitorul de Cluj.