Politică
Comuna originară a lui Emil Boc, promovată pe Discovery
Mărgău, comuna de origine a primului-ministru Emil Boc, este promovată pe postul de televiziune Discovery Channel prin intermediul unui videoclip.
Filmul de prezentare al comunei a fost realizat din fonduri europene în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Rurale. În videoclip apare o tânără îmbrăcată în verde care se află în diverse locuri din comună, inclusiv lângă celebra cascadă Vălul Miresei. Comuna Mărgău nu este promovată doar prin filmul respectiv ci şi prin intermediul siteului www.descoperamargau.ro, care conţine o prezentare a legendei cascadei, a florei, dar şi a pălincăriilor şi peşterilor. Astfel, în Mărgău creşte, printre altele, cea mai căutată orhidee europeană, „Papucul Doamnei”. Această floare este pe cale de dispariţie în toată Europa şi este pe locul I pe lista plantelor protejate de lege. Cei care intră pe siteul de promovare a comunei află despre pălincării, locul unde se face ţuica „în care joacă salba de mărgele”. „Cazanele pentru pălincării se fac în Boci şi tot de aici sunt geamgiii pe care şi-i aminteste toată lumea că umblau prin ţară în caruţe cu coviltir. Bocienii mai fac spoiala de un albastru deschis folosită în Apuseni pentru vopsirea caselor”, se mai spune pe site. Turiştii sunt invitaţi la Festivalul Măsurişul Oilor care va avea loc anul acesta.