monitorulcj.ro Menu
Politică

UNPR vrea să discute despre creşterea salariilor cu delegaţia FMI, CE şi BM

Uniunea Naţională pentru Progresul României se va întâlni joi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene, iar unul dintre subiectele care vor fi abordate este cel al creşterii salariilor bugetarilor şi al pensiilor, a anunţat preşedintele partidului, Marian Sârbu.

 

El a ţinut să precizeze că o eventuală creştere a salariilor şi pensiilor nu reprezintă o măsură populistă, subliniind că România a luat măsuri de ajustare structurală şi că populaţia României a „suferit” timp de doi ani măsuri de austeritate.„În ceea ce priveşte salariile bugetarilor am considerat în permanenţă că este nevoie de un grafic de revenire la ceea ce însemnau aceste salarii la 30 iunie 2010 (...) Cred că momentul acesta de discuţie cu FMI este un moment prielnic. UNPR a anunţat încă de la sfârşitul lunii nov 2011, după discuţiile din toamnă cu FMI că în funcţie de situaţia economică, şi acest lucru a fost discutat cu reprezentanţii FMI, este posibilă o creştere a salariilor în acest an, în contextul prudenţei. Ori de câte ori au loc anumite creşteri în an electoral se speculează pe acestă temă că sunt măsuri de natură populistă, că pun în pericol stabilitatea economică, şamd. România, Guvernul, a luat măsuri de ajustare structurală, mai ales în domeniul social doi ani de zile. Populaţia a suferit aceste măsuri (...) De aceea, în condiţiile în care cu FMI am găsi suficient spaţiu fiscal pentru o astfel de măsură, aceasta nu ar avea, în opinia noastră, nimic populist şi nu ar pune în pericol stabilitatea bugetară absolut necesară anul acesta”, a explicat Sârbu, adăugând că majorările salariale ar putea avea loc începând din aprilie sau mai.În context, liderul progresist a precizat că UNPR va susţine şi anul acesta proiectul de lege privind taxarea marilor averi şi a criticat atât opoziţia, cât şi unii membrii ai puterii care nu au fost de acord cu iniţiativa.„UNPR va insista şi anul acesta, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, din păcate fără să fie ascultat suficient în interiorul coaliţiei şi nici măcar de opoziţie. Este nevoie de un efort suplimentar de solidaritate în ceea ce priveşte strict taxarea marilor averi. În Franţa, Germania, Portugalia, Grecia, se iau măsuri de acest tip fără nici un fel de reţinere. Avem o lege aflată la Camera Deputaţilor. Sperăm să fie votată chiar în februarie , să putem să lărgim spaţiul fiscal. (...) Politicienii spun că este nevoie de uşurare a vieţii pensionarilor şi a bugetarilor. Atunci nu văd de ce partidele nu ar vota fără nici un fel de rezervă o astfel de lege. (...) Din păcate de fiecare dată când legea a ajuns în plen s-au găsit fel de fel de subterfugii politice pentru revenirea la Comisia de buget. Este timpul să nu mai ezităm. În orice caz, UNPR nu o va face”, a punctat Sârbu.Totodată, fostul ministru al muncii a subliniat „obligaţia” coaliţiei, „morală şi politică”, de a asigure continuitatea statului în orice situaţie.„Nu trebuie ca ori de câte ori opoziţia mai vine cu câte o propunere năstruşnică, gen demisii din Parlament pe care le modifică a doua zi, să stăm tot timpul focalizaţi pe teme false. Românii au nevoie de măsuri, au nevoie de decizii politice care să le îmbunătăţească viaţa. Au plătit un cost social (...) este momentul să venim şi noi cu măsuri care să le îmbunătăţească viaţa şi nu doar cu declaraţii politice”, a conchis Sârbu