monitorulcj.ro Menu
Politică

Vîntu vrea capul lui Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu a venit, marţi, la Tribunalul Bucureşti într-un scaun cu rotile, el spunând că începe vânătoarea împotriva preşedintelui, pentru că procesul său nu are legătură cu justiţia, ci este consecinţa luptei sale directe cu regimul lui Traian Băsescu. Sorin Ovidiu Vîntu a lipsit de la ultimele trei termene din dosarul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, pentru că înaintea datelor programate pentru judecată s-a internat în spital, ultima dată pentru o fractură la rotulă. Omul de afaceri s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, el fiind adus într-un scaun cu rotile.

El a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că regimul lui Traian Băsescu a pornit o vânătoare împotriva lui, motiv pentru care "de astăzi" şi el porneşte un război împotriva preşedintelui.

"Vreau să vă anunţ încă o dată că acest proces nu are legătură cu justiţia. Este doar consecinţa luptei mele directe cu regimul lui Traian Băsescu. Domnia sa a pornit o vânătoare împotriva mea folosind toate instituţiile coercitive ale statului. Vreau să vă comunic că începând de azi şi eu am decis să deschid o vânătoare cruntă împotriva domniei sale şi a tuturor celor care îl sprijină", a declarat Vîntu la ieşirea din sala de judecată, potrivit Mediafax.