monitorulcj.ro Menu
Politică

Cristian Preda: Trebuie găsit urgent un premier independent

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat miercuri, la RFI, că pentru depăşirea actualei crize socio-politice în care se găsesc PDL şi Guvernul, trebuie găsit „urgent” un premier independent.

Cristian Preda a declarat că la ora actuală problema esenţială nu este partidul, ci guvernarea.„Cred că trebuie urgent găsit un independent, care în primul rând să garanteze un anumit echilibru în gestionarea guvernării, un independent care să fie capabil să gestioneze de asemenea un dialog pe marginea datelor electorale, pentru că circulă în acest moment mai multe versiuni”, a declarat europarlamentarul PDL la RFI, citat de Agerpres.Întrebat ce opinie are despre replicile din interiorul PDL şi sugestia de a demisiona pe care Vasile Blaga şi unii parlamentari i-ar fi făcut-o premierului Emil Boc, Cristian Preda a mai spus că îl miră acest lucru, având în vedere că el în 2010-2011, când spunea că e nevoie de o alternativă, a fost tratat drept „trădător”.„Acum, constat că au ajuns la vorba mea, deşi între timp s-a petrecut un congres al partidului, în care nu s-a cerut o nouă manieră de a guverna. Blaga atunci a cerut partidul, n-a cerut Guvernul. (...) Observ că nimeni n-are curajul să spună public ce reproşuri are să-i facă lui Emil Boc şi se discută doar în spatele uşilor închise, se transmit pe surse informaţii şi înţeleg că nu au curajul să-i spună lui Emil Boc că nu-l mai susţin. E vorba mai degrabă de o critică”, a afirmat europarlamentarul PDL.Preda a subliniat că în procesul de găsire a unui prim-ministru independent trebuie să fie implicat preşedintele, „ca mediator”.Întrebat de RFI ce garanţii pot exista că PDL va creşte în sondaje dacă va fi instalat un premier independent, Cristian Preda a afirmat: „ce e sigur acum este că în actuala formulă vom cădea şi mai mult”.„Trebuie să ne asumăm dificultăţile în mod public, să găsim o alternativă şi să ne aşezăm la masă cu Opoziţia, pentru a stabili calendarul electoral. Nu se mai pot face alegeri comasate, asta este o certitudine”, a mai declarat europarlamentarul democrat-liberal.Cristian Preda a punctat faptul că în cazul în care alegerile vor fi ţinute în atmosfera din ultimele săptămâni, cu această ruptură din ce în ce mai mare între Putere şi Opoziţie, cu boicotul propus de Opoziţie”, scrutinul nu va fi privit ca unul solid.„Trebuie să evităm repetarea scenariului România 2000, în care o forţă extremistă a avut o cincime din voturi”, a declarat Cristian Preda.Europarlamentarul PDL a avertizat, la finalul intervenţiei sale la RFI, că există riscul ca o forţă anti-sistem să capitalizeze mişcările de stradă, „să avem un soi de partid extremist radical, care să recupereze toate nemulţumirile la adresa clasei politice”.