monitorulcj.ro Menu
Politică

Procedurile de lichidare a CN a Huilei trebuie să înceapă până în septembrie 2012

Autorităţile române trebuie să înceapă procedurile de lichidare a Companiei Naţionale a Huilei până la finalul lunii septembrie 2012, iar activele neviabile ar trebui transferate către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în februarie 2012, potrivit Memorandumului Tehnic de Înţelegere dintre România şi Fondul Monetar Internaţional.

De asemenea, documentul precizează că activele viabile vor fi „oferite printr-un proces de licitaţie”.În ceea ce priveşte Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, acestea trebuie să formeze un producător nou energetic până la finalul lunii aprilie 2012. La CE Turceni, numărul personalului va fi redus cu 80 până la finalul lunii martie 2012. Pachetul majoritar al companiei nou create va fi privatizat prin ofertă publică iniţială sau vândut unui investitor strategic până în vara anului 2012.Memorandumul Tehnic de Înţelegere prevede ca Guvernul să finalizeze procedurile de renegociere a contractelor bilaterale la Hidroelectrica până în 15 februarie 2012. Totodată, autorităţile trebuie să anuleze, acolo unde este posibil din punct de vedere legal, înţelegerile pentru care aceste negocieri nu pot fi încheiate.