Politică
Proiectul noii legi a sănătăţii, dezbătut la Cluj
Peste 50 de reprezentanţi ai autorităţilor sanitare, locale, dar şi oameni politici, directori de spitale şi sindicalişti vor dezbate, sâmbătă, la Cluj, proiectul noii legi a sănătăţii.
Au fost invitați la discuţii şi reprezentanții Ministerului Sănătății și ai altor structuri cu activitate relevantă în domeniu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Complexul Leghia din judeţul Cluj, de la ora 11.00 şi este organizat de sindicatul Solidaritatea Sanitară Cluj, în parteneriat cu Federația Solidaritatea Sanitară din România și Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială Solidaritatea.În cadrul reuniunii vor fi abordate mai multe subiecte, printre care finanțarea sistemului sanitar – cum poți face performanță într-o țară săracă, sănătatea – model social sau neo-liberal?, sistemul de asigurări sociale de sănătate – ultimul bastion al unui model social, controlul asigurărilor sociale – dialog tripartit, control politic sau privatizare. Alte subiecte care vor fi discutate în cadrul dezbaterii face referire la pachetul de bază de asigurări sociale de sănătate – între posibilitate și utopie, asigurările private în sănătate – oportunități și limite, calitatea serviciilor medicale – condițiile de împlinire a unui ideal legitim, cum ar putea arăta pacienții după modificările legale?Organizatorii spun că această întâlnire își propune un alt model de abordare, încercând să pună laolaltă actori diferiți care trebuie să-și armonizeze interesele ținând cont și de interesele altora.