Conservatorii clujeni au decis, cu unanimitate de voturi, excluderea din partid a liderului de la municipiu, Viorel Timoce. Odată cu el va pleca şi Nicolae Muşat, vicepreşedinte al PC Cluj-Napoca. Liderul organizaţiei judeţene a PC, Adrian Zaharia, a motivat decizia Biroului Executiv Judeţean prin faptul că cei doi membri PC au încălcat de nenumărate ori statutul “în mod ostentativ”. De asemenea, conducerea PC îi mai acuză pe cei doi şi pentru numirea în funcţii de lideri a unor persoane fãrã ca acestea să fie membri de drept a PC. “Încercarea repetată de înlocuire a unor vechi membri aflaţi în funcţii de conducere prin tehnici subversive şi aprecieri calomnioase la adresa acestora, lipsa de sinceritate şi de responsabilitate, nerespectarea disciplinei de partid au dus la decizia de excludere a celor doi din partid”, a explicat Zaharia. În replică, Viorel Timoce a declarat pentru monitorul că nu recunoaşte decizia excluderii sale din partid, menţionând că nici Zaharia şi nici Biroul Executiv Judeţean nu au dreptul de a exclude membri din partid. Timoce a adăugat că a făcut deja o contestaţie la Comisia de Etică şi Disciplină şi la Bucureşti, iar în funcţie de răspuns se va adresa şi Instanţei.