monitorulcj.ro Menu
Politică

Dezvoltarea durabilă, în analiză la Cluj

Primarii din Transilvania şi nu numai s-au întâlnit la Cluj pentru a discuta despre soluţii pentru dezvoltarea durabilă a autorităţilor locale. Primarii şi reprezentanţii mai multor autorităţi publice din Transilvania au participat ieri la simpozionul de administraţie publică „Soluţii pentru dezvoltarea durabilă a autorităţilor publice locale”. Printre participanţii la eveniment s-a numărat primarul Clujului, Sorin Apostu, subprefectul Vasile Cozma, secretarul Asociaţiei Comunelor din România şi totodată primar al comunei clujene Sânpaul, Ovidiu Colceriu şi deputatul clujean Vasile Soporan.

Clujul, departe pe partea de online

„La Cluj am început să descifrăm ce înseamnă conceptul de dezvoltare durabilă. Pentru cetăţeni, acest concept nu înseamnă nimic, iar pentru administratorii oraşelor este destul de greu de aplicat. Noi, la Cluj, am început un parteneriat real cu cetăţenii prin intermediul diferitelor servicii implementate online. Practic, la Cluj suntem deja pe partea de online mai departe decât ne-am imaginat vreodată”, a spus primarul Clujului, Sorin Apostu, în deschiderea simpozionului. Primarul a dat exemplul programului online de programare a căsătoriilor civile şi pe cel al registraturii online. „Am reuşit să oprim în mod real hemoragia banilor publici cu ajutorul unui program informatic cu ajutorul căruia sunt verificate în timp real toate cererile depuse pentru ajutorul al încălzire”, a mai arătat primarul Clujului.

Exemplul Franţei

La rândul său, Ovidiu Colceriu a ţinut să sublinieze importanţa dezvoltării durabile în domeniul administraţiei publice din România. „Din păcate, pe mine mă încearcă un sentiment de regret şi chiar de frustrare pentru că am sosit de curând din Franţa. Acolo am văzut un sistem care seamănă foarte bine cu cel din România, dar care este funcţionabil. Deşi cei de acolo nu sunt cu nimic superiori nouă din punct de vedere al valorii individuale, la noi distanţa dintre vorbe şi fapte este foarte mare. Trebuie să începem un proces de dezvoltare cu gândul la generaţiile viitoare”, a rostit Colceriu în discursul său. El a punctat importanţa găsirii unor soluţii punctuale la nivelul fiecărei administraţii locale şi importanţa eforturilor comune pentru implementarea unui sistem eficient al administraţiei. „Pornind de la ceea ce am văzut la Asociaţia Primarilor din Franţa, lansez o provocare către Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Municipiilor şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, să creionăm un statut al funcţionarului public, al alesului local şi al primarului ca un partener al administraţiei centrale. Numai aşa ne vom putea impune ca un partener serios şi de luat în seamă al Guvernului, al Parlamentului, al Instituţiei Prezidenţiale”, a propus Colceriu.

Conferinţa de la Cluj şi-a propus să informeze şi să pună în contact direct reprezentanţi ai administraţiei locale, ai Guvernului şi furnizorii de tehnologie şi de soluţii financiare pentru a gasi cele mai fiabile şi eficiente căi de modernizare a administraţiei publice locale.