Politică
Primăria reclamă E.On Gaz pentru sutele de gropi din oraş
Primăria Cluj-Napoca a trimis adrese oficiale către corporaţia străină din care face parte Eon Gaz şi către conducerea din România a acesteia, precum şi către Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din cauza numărului foarte mare de spargeri făcute de Eon Gaz pe străzile din oraş.
„Demersul a fost făcut în încercarea de a obţine o schimbare de abordare din partea companiei Eon Gaz în privinţa strategiei de întreţinere a reţelelor de gaze din municipiu, având în vedere numărul impresionant de spargeri pe care le realizează pentru a remedia defecte ale reţelei”, au declarat reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.Din anul 2010 când s-au realizat 636 de spargeri pentru remedieri în regim de urgenţă, s-a ajuns ca numai în primele două luni şi jumătate ale anului 2012 numărul de spargeri să ajungă la circa 600, cu o medie zinică de 15 intervenţii, majoritatea pe străzi cu circulaţie rutieră intensă.Mai mult, în scrisoarea adresată ANRE, municipalitatea afirmă că, având în vedere aceste lucrări, „rețelele de distribuție din municicpiul Cluj-Napoca nu prezintă siguranță”, solicitând autorității un răspuns cu privire la măsurile pe care aceasta intenționează să le ia pentru reglementarea situației.Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, această situaţie a stârnit dezaprobarea şi revolta societăţii civile, care s-a adresat Consiliului local Cluj-Napoca solicitând luarea unei poziţii oficiale ferme în raport cu furnizorul de gaze naturale din municipiu.