monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PDL Arad dezminte zvonurile că ar trece la USL

Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a dezmințit marţi într-o declaraţie de presă zvonurile lansate în ultimele zile privind o eventuală trecere la USL şi afirmă că această problemă nu s-a pus niciodată.

Gheorghe Seculici constată că în condiţiile absenţei sale din Arad, el aflându-se cu probleme de afaceri în SUA, „zvonistica a luat proporţii epice”.Dacă zilele trecute acesta caracteriza drept ridicole afirmaţiile privind duşmăniile din PDL, acum preşedintele organizaţiei judeţene susţine că adversarii democrat-liberalilor instrumentează o campanie de manipulare a opiniei publice lansând voit ipoteze false, cu scopul de a crea impresia că PDL Arad se scindează.„În realitate, organizaţia noastră este puternică şi omogenă. Pe adversarii noştri tocmai asta îi deranjează. Dacă am fi slabi, nu i-ar preocupa «grija» faţă de PDL Arad. Am mai spus-o şi o repet: problema plecării mele din PDL este un zvon electoral menit să furnizeze subiecte presei. PDL Arad este o organizaţie solidă şi serioasă, care va câştiga alegerile locale şi generale, va avea scorul cel mai bun în municipiu şi în judeţ. Repet: nici în glumă nu s-a pus problema plecării din PDL Arad a vreunuia dintre liderii partidului”, afirmă Gheorghe Seculici.Pe de altă parte, liderul PDL Arad a respins afirmaţiile omului de afaceri Georgică Cornu care a susţinut că este verificat de DNA la comanda lui Seculici. El a precizat că nu are datorii faţă de Cornu sau faţă de vreuna din firmele sale.