monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc dezminte zvonul că ar fi candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca

Preşedintele PDL, Emil Boc a dezmințit zvonul potrivit căruia s-ar înscrie în cursa pentru Primăria Cuj-Napoca.

„Puteţi discuta şi să faceţi orice speculaţii doriţi: eu vă infirm zvonurile pe care le lansaţi. Când va fi momentul politic, se va anunţa candidatul PDL”, a declarat democrat liberalul pentru adevărul.ro.Zilele trecute, surse democrat liberale susţineau, potrivit evz.ro, că Emil Boc va fi candidatul PDL la Primăria Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu a declarat, la rândul său, că numele democrat-liberalului care va candida la Cluj-Napoca a fost stabilit, dar că nu îl va anunța el. Anunţul oficial al candidaturilor PDL la Cluj pentru locale va fi făcut spre sfârşitul săptămânii.Varianta candidaturii lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca la alegerile locale din 2012 a apărut încă de acum un an, când s-a discutat despre demisia lui Boc din funcţia de prim-ministru.De altfel, democrat liberalii clujeni au susţinut, în repetate rânduri că fostul premier ar fi „cea mai bună variantă“ pentru funcţia de primar al muncipiului Cluj-Napoca. Dacă Emil Boc va candida, el va trebui să intre în luptă cu reprezentantul Opoziţiei de la Cluj, liberalul Marius Nicoară care a anunţat încă de anul trecut că îşi doreşte să se înscrie în cursa pentru funcţia de primar.