Politică
Şedinţa Camerei Deputaţilor, întreruptă din lipsă de cvorum
Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost întreruptă, marţi, din lipsă de cvorum, după apelul nominal.
La apelul nominal s-a constatat că în sală sunt prezenţi 164 de deputaţi, adică numărul minim de parlamentari pentru asigurarea cvorumului, dar când s-a votat primul proiect de lege de pe ordinea de zi la şedinţă mai erau doar 134.Potrivit Agerpres, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a spus că se constată că de la apelul nominal până la primul vot au mai plecat parlamentari din sală, „inclusiv liderul deputaţilor PDL Mircea Toader”, şi a suspendat şedinţa. Pe ordinea de zi a şedinţei figura şi ridicarea imunităţii fostului ministru al Mediului, deputatul UDMR Laszlo Borbely.Puterea mai are în Camera Deputaţilor, din totalul de 326 de deputaţi, doar 167, după ce vinerea trecută şi-a anunţat demisia din PDL şi intrarea în PNL deputatul Marius Dugulescu. Şi Gheorghe Ciobanu a demisionat din PDL şi s-a afiliat grupului social-democrat. Din cei 167 de deputaţi ai Puterii, 115 sunt de la PDL, 20 - UDMR, 17 minorităţi, 15 UNPR.
Opoziţia are în Cameră 150 de deputaţi - 90 PSD şi 60 PNL. În Camera Deputaţilor sunt 9 independenţi, inclusiv Mihail Boldea, arestat preventiv, care nu poate fi prezent la vot, dar care intră în calculul pentru cvorum. Şi deputatul Florentin Gust a anunţat marţi că pleacă din PDL, adăugând că nu s-a decis încă în ce partid se va înscrie. Cvorumul de şedinţă la Camera Deputaţilor este de 164 de deputaţi.