Politică
„Oportunismul”, tema zilei pe agenda politică
Pe parlamentarii care și-au părăsit partidul, Puterea îi repudiază ca trădători, Opoziția îi ia de valoroși și vrea să-i supună „testului moțiunii”.
Opoziţia de la Cluj: „Momentul adevărului, la votarea moțiunii“
Reprezentanţii Opoziţiei de la Cluj susţin că scena politică românească se află acum, cu toate aceste plecări din PDL, la „momentul adevărului“. Ei speră ca, la dezbaterea moţiunii anti-Ungureanu voturile să se apropie de necesarul pentru trecerea acesteia.„Nu acceptăm traseismul, nu este vorba de aşa ceva. Noi chiar avem un proiect în acest sens, pe care sper să îl dezbatem săptămâna viitoare. Cred că acum, cu opt luni înainte de parlamentare, mulţi îşi dau seama că, la solicitarea USL, se poate forma o nouă majoritate care să pună umărul la oprirea declinului social, economic al ţării. Sunt mulţi dintre cei de la Putere care vor vota moţiunea, şi nu vor să treacă la Opoziţie. Acesta este momentul adevărului, unde vom vedea mai mult decât declaraţii şi vorbe“, a precizat, pentru Monitorul de Cluj senatorul PSD Alexandru Cordoş.Liderul PNL, Marius Nicoară susţine, la rândul său, că toţi cei care pleacă din PDL sunt oameni de calitate, şi nu oportunişti sau traseişti. „A plecat din PDL Frunzăverde despre care se ştie că a contribuit la construirea acestui partid. Nu se poate spune despre el că este un traseist, am spus asta de multe ori. Cei care pleacă din acest partid sunt oameni care nu se mai regăsesc aici, sunt nemulţumiţi, şi care sunt de centru dreapta, acest partid se dezintegrează“, a declarat, la rândul său, liderul PNL Cluj, pentru Monitorul de Cluj.
Boc: „Oportuniştii” se văd în momentele grele
Vă reamintim că, luni preşedintele PDL, Emil Boc a declarat, referitor la plecările din PDL, că „este bine că partidul se curăţă de oportunişti acum” şi că aceştia se văd în momentele grele. La rândul său, vicepreşedintele PDL Elena Udrea a precizat că pentru partid şi electoratul său „este foarte bine” că pleacă „trădătorii”. Udrea a subliniat faptul că mai greu este pentru reprezentanţii USL care vor vota tot PDL.