monitorulcj.ro Menu
Politică

Mang nu se simte (obligat) să plece de la Ministerul Educației

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, luni, că este şi rămâne în fruntea ministerului, explicând că în cazul lui urmează să decidă Comisia Naţională de Etică.

Întrebat fiind despre propria demisie, el a declarat că aceasta este până la urmă o decizie politică, dar că el nu are nicio vină.„Urmează să se decidă Comisia Naţională de Etică. Am înţeles că s-a sesizat, şi vedem”, a explicat Ioan Mang.Întrebat când se va întruni comisia, ministrul a răspuns că până în 15 iunie.„Eu am primit un termen astăzi de la ei. Până în 15 iunie”, a spus Mang.Declaraţiile au fost făcute după şedinţa BPN al PSD, la care Ioan Mang a fost prezent.PDL va depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ioan Mang, pe care îl acuză de plagiat, solicitând demisia acestuia.Anunţul a fost făcut de către preşedintele PDL, Emil Boc, după şedinţa BPN al partidului.Boc a precizat că moţiunea simplă va fi depusă la Camera Deputaţilor, în prima săptămână cu şedinţe de plen, respectiv săptămâna viitoare.Premierul Victor Ponta speră că acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Educaţiei nu vor fi confirmate şi că, astfel, nu va fi cazul să îl înlocuiască pe Ioan Mang de la conducerea ministerului, arătând însă şi în cazul unei schimbări vor continua controversele, din cauza intereselor din sistem.„Controversele cred că vor continua, oricine pe care îl voi numi va fi contestat de o anumită parte, pentru că Ministerul Educaţiei, din păcate, este în acest moment un sistem cu foarte multe interese şi orgolii. Aici nu mai discutăm deja de persoane. Spre deosebire de domnul Boc, care se pricepe extraordinar de bine la plagiat, eu nu judec ca domnia sa şi am cerut unei instituţii a cărei credibilitate nu este de nimeni contestată, Academia Română, să verifice”, a spus Ponta, la emisiunea "După 20 de ani” de la PRO TV.Premierul a afirmat din nou că Ioan Mang va fi înlocuit la conducerea Ministerului Educaţiei dacă acuzaţiile de plagiat sunt confirmate, dar că speră să nu fie cazul.El a mai arătat că, în afară de propunerea Mang, au existat şi alte variante pentru conducerea Ministerului Educaţiei, dar Ecaterina Andronescu a fost „preventiv atacată” ca incompatibilă de către Agenţia Naţională de Integritate.Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi”.În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este „o acţiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat.Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.