Politică
Boc: Acțiunile USL reprezintă „un atac barbar la adresa democraţiei”
Fostul lider al PDL Emil Boc spune că acţiunile USL reprezintă „un atac barbar şi nemaiîntâlnit la adresa democraţiei” prin faptul că se încearcă suprimarea funcţionării unor instituţii şi controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziţii de procuror general şi procuror şef al DNA.
„Acţiunile de marţi ale USL reprezintă un atac barbar şi nemaiîntâlnit la adresa democraţiei prin faptul că se încearcă suprimarea funcţionării unor instituţii şi transformarea altora în jucării ale unora sau altora. Se urmăreşte cu orice preţ controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziţii de procuror general şi procuror şef al DNA. Miza jocului de acum este controlul total politic al nominalizărilor pentru Parchet şi DNA. Nu este exclusă procedura de suspendare a preşedintelui pentru că ultima barieră a actualei puteri de a politiza nominalizările în justiţie ţine de preşedinte”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, fostul preşedinte al PDL Emil Boc, citat de corespondentul Mediafax.Potrivit acestuia, s-au făcut câţiva paşi în politizarea unor instituţii prin schimbarea Avocatului Poporului, „pentru ca, în cazul în care cei de la putere vor emite ordonanţe de urgenţă, nimeni să nu mai poată ataca la Curtea Constituţională eventualele acte normative".„Avocatul Poporului a atacat la CCR câteva acte legislative, iar CCR i-a dat dreptate. Schimbarea Avocatului Poporului s-a făcut pur arbitrar, fără să existe o încălcare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Numind un om din aria de interes a PSD, acesta este un garant că nu va ataca la CCR eventualele ordonanţe de urgenţă pe care Guvernul le va da, legate de suspendarea preşedintelui sau legea uninominalului. Aceste lucruri se văd de la mare distanţă”, a spus Boc.Emil Boc a susţinut că fostul preşedinte al Senatului Vasile Blaga, succesorul său la şefia PDL, a acţionat corect şi a atacat la CCR o procedură care a încălcat şi Constituţia, şi Regulamentul Senatului.„Scrie negru pe alb în regulament că numai grupul care te-a propus te poate revoca. Noi cât am fost la guvernare nu am încălcat Constituţia, deşi Mircea Geoană a fost preşedintele Senatului cu majoritate PDL, UDMR, minorităţi şi UNPR, dar nu am procedat la maniera arbitrară şi abuzivă la schimbarea preşedintelui Senatului. Nici când Avocatul Poporului a câştigat la CCR în urma unei sesizări împotriva Guvernului nu am mers să desfiinţez CCR sau să schimb Avocatul Poporului. Dacă aveam o asemenea mentalitate dictatorială puteam să trecem şi noi la desfiinţarea unor instituţii ale statului care au dat decizii împotriva noastră. Dimpotrivă, le-am respectat”, a afirmat Boc.Fostul preşedinte al PDL a menţionat că în urma acţiunilor USL se încearcă distrugerea echilibrelor în funcţionarea instituţiilor statului.„Acum se doreşte demolarea şi distrugerea acestui echilibru şi control reciproc între puterile statului şi acapararea lor de o singură putere. O democraţie nu funcţionează după bunul plac al unor lideri de moment”, a spus Boc, adăugând că este nevoie de "un răspuns civic, pentru că o Constituţie poate însemna o simplă barieră de hârtie contra abuzurilor dacă oamenii nu sunt suficient de vigilenţi să-şi apere drepturile consacrate prin Constituţie”.Boc a spus că nu încurajează pe nimeni să iasă în stradă, ci a invitat cetăţenii să se uite cu mare atenţie la ceea ce înseamnă viitorul democraţiei în România şi păstrarea valorilor democratice câştigate în urma Revoluţiei din 1989.„Fac un apel la cetăţeni la conştientizarea pericolului pe care îl presupune transformarea funcţionării României într-un stat totalitar”, a menţionat Boc.Fostul lider al PDL a avertizat că efectele acţiunilor USL se vor reflecta şi în economia României care va avea numai de pierdut.„Actualii guvernanţi au învăţat că cea mai bună apărare e atacul. De ce să se apere în fiecare zi de plagiat sau de alte lucruri certe şi mai bine să acuzi, să desfiinţezi sau să ataci instituţii fundamentale ale statului de drept profitând de majoritatea pe care o ai. România pierde enorm din perspectiva credibilităţii internaţionale, pierde din punct de vedere economic. Stabilitatea economică a ţării este afectată în fiecare zi. Aceasta este distrusă de aceste ingerinţe politice şi conflicte fără precedent pe care le are România, care afectează şi ratingul de ţară şi încasările la bugetul de stat şi funcţionarea economiei şi mediul de afaceri şi raporturile cu FMI şi organismele internaţionale”, a spus Emil Boc.