monitorulcj.ro Menu
Politică

Acord politic între Noua Republică şi Fundaţia Creştin-Democrată

Preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi, şi preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, au semnat marţi un acord politic pentru apărarea statului de drept.

Potrivit documentului, cele două formaţiuni îşi propun să organizeze în cursul anului electoral 2012, dar şi pe parcursul următorilor ani, mai multe acţiuni politice comune care să aibă ca obiective, în principal, 'mobilizarea tuturor românilor liberi şi puternici' în apărarea independenţei justiţiei şi a instituţiilor statului de drept, precum şi instruirea politică a tinerilor privind 'valorile care au fondat civilizaţia occidentală'.De asemenea, Teodor Baconschi şi Mihail Neamţu îşi propun lansarea de campanii de informare şi educare a publicului larg „în spiritul valorilor sociale fondatoare pentru tradiţia iudeo-creştină' şi generarea unei noi clase politice.Înainte de semnarea acordului politic, Teodor Baconschi a susţinut că în ultimele două săptămâni românii au putut asista „la o avalanşă de gesturi necugetate care au creat o confuzie generalizată”.Baconschi a criticat actuala putere, afirmând: USL „încearcă să ne întoarcă mâna pe la spate, să ne ia repede, să ne prostească, dar noi nu vom ceda”.Totodată, Mihail Neamţu a susţinut că acţiunile USL din ultima perioadă reprezintă „un abuz şi un atac asupra statului de drept”, comparând actuala putere cu un tanc pe şenile „în faţa căruia nu poţi trage cu arcul”.