monitorulcj.ro Menu
Politică

Ungureanu spune că e căutat de liberalii nemulțumiți

Liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că mulţi liberali care, „neînţelegând deriva dramatică în care se află partidul”, se înscriu în ICCD, adăugând că poarta acesteia este deschisă acelor membri PNL care nu se regăsesc în actuala „conducere autistă”.

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că în Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta există „o poartă deschisă” spre acei membri ai PNL care nu se găsesc reprezentaţi de actuala conducere „autistă” şi „profund socialistă” a partidului.El a spus că sunt mulţi liberali, „oameni oneşti, cu coloana dreaptă”, care, „neînţelegând deriva absolut dramatică în care se află propriul partid”, se înscriu în ICCD.„Există o poartă deschisă spre acei membri ai PNL care nu se găsesc reprezentaţi de actuala conducere autistă şi profund socialistă a PNL şi adaug spunându-vă că sunt mulţi membri ai Partidului Naţional Liberal care, neînţelegând deriva absolut dramatică în care se află propriul partid, se înscriu în Iniţiativa Civică de Centru Dreapta. Şi le mulţumesc pentru asta. Sunt oameni oneşti cu coloana dreaptă şi se uită trist la felul în care PNL este adjudecat, înghiţit, masacrat de către PSD. (…) Nu am să le pot pronunţa numele pentru că nu am îndreptăţirea să o fac”, a spus Ungureanu.„Sunt nume importante!”Întrebat dacă există nume importante din PNL care vor să se înscrie în ICCD, Ungureanu a răspuns că „sunt nume importante”, despre care, însă, se ştiu mai puţine.„Sunt nume importante despre care dumneavoastră ştiţi mai puţin, dar ceea ce contează este că sunt oameni care se regăsesc în dreapta, nu în stânga mobilizată de oameni care cred în Che Guevara, un spion bolşevic plătit de Moscova. În momentul în care îţi faci un model din Che Guevara, înseamnă că fantezia ta culturală te duce pur şi simplu la acest model. Cum poţi să ai ca model un terorist plătit de sovietici de KGB, pentru mine este dincolo de puterea mea de înţelegere. Nu mă aşteptam să-l aibă domnul Ponta, pentru că despre dumnealui e vorba, ca model pe Aristotel(…)”, a mai spus Ungureanu.Potrivit acestuia, Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi celelalte formaţiuni "partinice şi non partinice care împărtăşesc valorile dreptei" vor să facă o alianţă electorală pentru alegerile parlamentare din toamnă.„Ce încercăm este ca şi ICCD şi celelalte formaţiuni partinice şi non partinice, care se regăsesc în partea din centru dreapta a spectrului politic şi împărtăşesc alături de noi valorile dreptei, să se poată aşeza pe o platformă unică în formula unei alianţe electorale, care apoi, în toamnă, când vor fi parlamentarele, să poată oferi votului candidaţi aflaţi sub siglă unică, sub nume unic, altul decât al formaţiunilor componente. Pentru aceasta avem discuţii cu toţi cei care vor să vină alături de noi”, a declarat Ungureanu.Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat în 6 iulie Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta.