Politică
Andronescu vrea iar să modifice Legea Educației
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că Legea educaţiei trebuie schimbată în sensul rămânerii clasei a IX-a la liceu întrucât şcolile gimnaziale sunt majoritatea la ţară, iar rezultatele la evaluarea naţională indică faptul că în mediul rural şcoala "s-a degradat nepermis de mult".
„Dacă vom face modificări în lege (a educaţiei - n.r.), fiindcă eu cred că este nevoie să facem, una dintre modificări pe care o văd ca fiind absolut necesară se leagă de clasa a IX-a. Noi nu am scos clasa a IX-a de la licee, dar, aşa cum ştiţi, legea o prevede, iar în anii următori ne vom afla într-o astfel de situaţie. Eu cred că, într-un fel, preluând clasa a IX-a de acolo şi trimiţând-o la şcolile generale care sunt majoritatea în mediul rural, iar elevii de acolo au rezultate mai slabe, ar însemna să aruncăm pe tobogan şi învăţământul liceal”, a declarat, joi, la Bistriţa, la o întâlnire cu directorii de şcoli din judeţ, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, citat de corespondentul Mediafax.
Andronescu le-a spus directorilor de şcoli că nu ar avea „curajul” să facă acest lucru. Andronescu a declarat că, în opinia sa, trimiterea clasei a IX-a la gimnaziu ar pune în dificultate învăţământul românesc.
Ea a prezentat o situaţie comparativă a rezultatelor obţinute de elevi la evaluarea naţională în 2011 şi în 2012. „Ne atrage atenţia faptul că aproape cu 50.000 de copii are mai puţin promoţia de clasa a VIII-a din acest an faţă de anul precedent cu consecinţele de rigoare”, a declarat ministrul.