monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Cine vorbeşte de al doilea referendum nu cunoaşte textul Constituţiei

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că propunerea lui Eugen Nicolăescu de organizare a unui al doilea tur de scrutin al referendumului pentru demiterea preşedintelui este neconstituţională, în condiţiile în care textul Constituţiei spune clar că se organizează un singur referendum, nu două.

Emil Boc a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cine vorbeşte de al doilea referendum în prelungirea primului nu cunoaşte textul Constituţiei, transmite corespondentul Mediaafx.„Cine vorbeşte de al doilea referendum în prelungirea primului nu cunoaşte textul Constituţiei, care e foarte clar şi explicit şi spune că se organizează un singur referendum pentru demiterea preşedintelui şi nu două. Orice soluţie propusă de acest fel este neconstituţională şi nu are acoperire nici în textul legii fundamentale şi nici în legea în vigoare”, a spus Boc.Liderul PNL Eugen Nicolăescu susţine că dacă CC va invalida referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci Parlamentul are o singură cale, în sensul continuării consultării populare cu un al doilea tur de scrutin, el precizând, pentru RFI, că este vorba despre opinia sa personală.„Dacă la nivelul Curţii se va opta pentru această variantă, nu s-au întrunit condiţiile pentru confirmarea rezultatelor referendumului, această concluzie va fi comunicată Parlamentului. Parlamentul, tot în baza unei hotărâri a Curţii Constituţionale va trebui să decidă calea de urmat. Şi atunci, probabil, la nivelul Parlamentului va trebui să vedem care este calea de urmat. Eu cred că în acest moment o singură cale are Parlamentul şi anume să constate că nu este simetrie juridică între alegerea şi demiterea preşedintelui, că este nevoie să fie completată legislaţia, în sensul de a se finaliza şi demiterea cu un al doilea tur de scrutin, un al doilea referendum, indiferent câţi se prezintă la vot, aşa cum este cu al doilea tur de scrutin la alegerea preşedintelui şi să se continue referendumul cu al doilea tur de scrutin. Eu cred că asta este calea corectă şi calea legislativă, impusă chiar de spiritul Constituţiei”, susţine Nicolăescu, citat de RFI.