monitorulcj.ro Menu
Politică

Stroe - Administraţie, Duşa - Interne, Corlăţean - Externe, Şova - Relația cu Parlamentul, Pivniceru - Justiţie

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a propus ca miniştri pe Mircea Duşa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administraţie Publică, pe Titus Corlăţean la Ministerul de Externe, pe Dan Şova pentru Relaţia cu Parlamentul şi pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiţie.

El a precizat că propunerile au fost acceptate de către preşedintele interimar Crin Antonescu, iar ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştrii ar putea fi organizată luni seara.Mircea Duşa îi va preda astfel postul de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul lui Dan Şova, senator PSD, iar Titus Corlăţean va schimba portofoliul Justiţiei cu cel al Afacerilor Externe.Postul de ministru al Justiţiei, rămas vacant prin trecerea lui Corlăţean la Externe, va fi preluat de fostul preşedinte al Asociației Magistraților din România, Mona Pivniceru, actual judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că, până la această oră, la CSM nu a fost înregistrată nicio cerere de detaşare din partea Monei Pivniceru.

 

Marga, la dispoziția premierului

Premierul Ponta a mai declarat că speră ca Andrei Marga, retras de la conducerea Ministerului de Externe, să accepte noile atribuţii care îi vor fi acordate, fără să precizeze care sunt acestea.„Ministrul Afacerilor Externe, domnul Marga, este o personalitate pe care o apreciez extrem de mult și care cred că în continuare va reprezenta România numai în cel mai bun mod posibil în funcțiile pe care îmi doresc să le accepte în perioada imediat următoare”, a spus Ponta.Surse politice au declarat anterior agenţiei Mediafax că USL ia în calcul mai multe schimbări la ministere mari, respectiv numirea lui Titus Corlăţean la Externe, a lui Radu Stroe la Administraţie, a lui Mircea Duşa la Interne, Justiţia urmând să fie preluată de PNL sau de un tehnocrat, iar Andrei Marga să devină ambasador în Germania.

Pivniceru e lăudată de Ponta

Referitor la nominalizarea Monei Pivniceru pentru postul de ministru al Justiţiei, şeful Guvernului a arătat că aceasta este o persoană neimplicată politic, dar cu suficientă experiență în domeniul justiției.„Este un om cu autoritate și cu independența de care este nevoie în aceste momente dificile, pentru că orice fel de propunere normală, rațională primește din partea donului președinte suspendat Traian Băsescu și a colegilor săi acuzații iresponsabile și anormale”, a afirmat Ponta.Schimbările au fost explicate de premier prin faptul că Guvernul trebuie să iasă din logica de război şi să răspundă atacurilor din partea preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a PDL doar prin acţiuni serioase şi responsabile, conform aşteptărilor populaţiei.El a afirmat că şi-ar fi dorit ca actuala formulă de guvernare să fie menţinută, dar că Guvernul trebuie să se adapteze noii situaţii, generată de acţiunile lui Băsescu şi PDL, care au afectat funcţionarea normală a Guvernului şi Parlamentului şi voinţa poporului exprimată la referendum, prin măsuri care nu vizează atât schimbări de persoane, cât stabilirea unei strategii şi transmiterea unui mesaj de stabilitate şi predictibilitate.

Niciun reproș adresat lui Rus

„Nu am nimic să le reproșez foștilor miniștri, începând cu Ioan Rus și cu Victor Paul Dobre. Sunt oameni a căror integritate morală și profesională o apreciez ca fiind ireproșabilă, oameni care și-au făcut datoria în cadrul Guvernului și care, în acest context de acuzații iresponsabile și virulente din partea președintelui suspendat Băsescu și a colegilor săi din PDL, au înțeles să-și asume o responsabilitate pe care din punct de vedere politic întotdeauna trebuie s-o asigure cineva. Eu consider că atât domnul Rus, cât și domnul Dobre și-au făcut datoria în mod corect și vreau să le mulțumesc pentru activitatea lor. Rămân doi oameni pe care îi apreciez și pe care îmi permit să-i numesc și prieteni”, a spus Ponta.