monitorulcj.ro Menu
Politică

Schimb de declarații contradictorii între președintele interimar și reprezentantul FMI

Antonescu: Criza politică nu influenţează negocierile cu FMI; de Vrijer: Suntem îngrijoraţi de impactul politicului asupra economiei.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat marţi că situaţia politică nu afectează negocierile ţării noastre cu FMI, în timp de şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a spus că este puţin îngrijorat de impactul pe care situaţia politică o are asupra economiei.„Sunt sigur că ştiţi totul despre situaţia economică. Avem aici, ministrul de Finanţe, tatăl şi mama acesteia. Eu sunt preşedintele interimar. Este o situaţie politică specială. Cred că putem să vorbim despre criza politică. Prima remarcă este că această criză politică nu influenţează negocierile cu FMI sau cu băncile, pentru că Guvernul are un program politic, are angajamente, are viziuni. Criza politică, care sper că la finalul acestei luni se va termina, nu influenţează, nu afectează aceste discuţii. În al doilea rând, Constituţia României îi dă preşedintelui reprezentativitate şi un rol politic. Preşedintele nu este şeful Guvernului, şeful Guvernului este primul-ministru”, a afirmat Antonescu, în debutul întrevederii cu delegaţia comună a FMI, BM şi CE, de la Palatul Cotroceni.La rândul său, şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a punctat faptul că este puţin îngrijorat cu privire la felul în care situaţia politică din România poate influenţa economia.„Domnule preşedinte interimar, suntem încântaţi să vă vizităm şi să vă informăm despre aceste discuţii preliminare. Sunt bucuros că spuneţi că politicile economice trebuie să continue. Ca să fiu sincer, suntem puţin îngrijoraţi cu privire la această situaţie şi cu privire la impactul pe care situaţia politică o are asupra economiei. În ultimii câţiva ani, România a făcut progrese în revenirea din criza financiară şi economia a făcut progrese în stabilizare, inflaţie şi în situaţia bugetară”, a spus Erik de Vrijer.În opinia acestuia, "actualele turbulenţe" din România îngreunează situaţia economică şi, de asemenea, afectează încrederea investitorilor, fapt ce se reflectă în cursul de schimb care s-a depreciat şi în costurile de finanţare a economiei.Erik de Vrijer a mai spus că este important ca Guvernul român să se focuseze pe priorităţile macroeconomice.„Credem că este important ca Guvernul să se focuseze pe priorităţile macroeconomice şi asta înseamnă să promoveze politica bugetară şi de a merge mai departe cu reformele care vor permite ca economia să crească mai repede. Credem că este foarte important nu doar să vorbim despre aceste lucruri, dar şi să acţionăm”, a conchis Erik de Vrijer.