Politică
Demersuri pentru obţinerea datelor privind numărul de români
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi seară, într-o emisiune la Realitatea tv, că a transmis o circulară către ambasadele României din străinătate pentru a solicita instituţional autorităţilor naţionale respective să pună la dispoziţie datele privind numărul de români stabiliţi în afara graniţelor.
,,Noi facem aceste demersuri instituţional, potrivit legii, şi sperăm să obţinem datele în timp util, pentru a fi puse la dispoziţia Curţii Constituţionale. Aici sunt două lucruri de spus. Pe de o parte, este adevărat că suntem în plină perioadă de vacanţă, în august. Inclusiv instituţiile statelor respective se află în bună măsură în vacanţă. Pe de altă parte însă, eu sper că vom avea timpul necesar să obţinem aceste date, pentru că trebuie să fim realişti, lucrurile există în bazele de date din Italia, din Spania. În Spania este un sistem centralizat, asta este un lucru cunoscut de foarte multă vreme - exista o cooperare instituţională, cel puţin în ceea ce privea, vă aduc aminte, latura infracţională. (...) E o chestiune de celeritate, de demers şi sperăm să avem toată deschiderea şi sprijinul acestor state şi autorităţilor naţionale, pentru că este un demers legal, un demers constituţional din România şi sper să avem toată cooperarea statelor respective", a afirmat Titus Corlăţean. Într-o precizare transmisă joi seara de MAE se arăta că Ministerul Afacerilor Externe va respecta solicitările Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte actualizarea listelor electorale în perspectiva deciziei finale referitoare la rezultatele referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României. ,,În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat deja demersurile necesare pentru a stabili numărul cetăţenilor români care deţin un drept legal de şedere în ţara de reşedinţă şi care au împlinit vârsta de 18 ani până la data de 29 iulie 2012", se menţionează în precizare. În altă ordine de idei, şeful diplomaţiei române a menţionat că a discutat, telefonic, cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi secretarul general al CoE despre situaţia din România. Corlăţean a mai spus că nu a primit niciun răspuns la scrisoarea pe care i-a transmis-o, în urmă cu câteva zile, preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, ca urmare a reacţiei preşedintelui Comisiei de la Veneţia privind situaţia din România. AGERPRES