monitorulcj.ro Menu
Politică

După o lună şi jumătate de suspendare, Băsescu revine la Cotroceni

Traian Băsescu şi-a reluat marţi, atribuţiile de preşedinte al României, după publicarea, în Monitorul Oficial a deciziei privind invalidarea referendumului.

Preşedintele Traian Băsescu a revenit ieri la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.Hotărârea 6 din 21 august a Curţii Constituţionale privind organizarea referendumului şi rezultatele acestuia a fost publicată după aproximativ trei ore de la citirea actului în Parlament. Hotărârea a fost citită în faţa plenului reunit, luni, de către judecătorul Ştefan Minea. Parlamentarii USL au ieşit din sală la momentul citirii documentului, deşi aceştia veniseră la plen pentru a asigura cvorumul.Băsescu a fost suspendat în 6 iulieVă reamintim, Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie în 6 iulie, iar în 7 iulie Crin Antonescu a devenit preşedinte interimar. În 29 iulie a avut loc referendumul de demitere. În 1 august, BEC a prezentat rezultatele finale. Conform datelor, prezența la vot a fost de 46,24% (8.459.053 persoane) din totalul de 18.292.464 al alegătorilor din listele electorale. Voturile exprimate pentru demiterea președintelui au fost într-un procent de 87,52% (7.403.836 persoane), iar persoanele care au votat împotriva demiterii lui Traian Băsescu reprezintă 11,15% (943.375 persoane). Voturile nule reprezintă 1,32% (111.842 buletine vot).USL a contestat numărul total al alegătorilorReprezentanţii USL au susţinut că de fapt, referendumul a fost valid. Scandalul listelor electorale „umflate” a dus la demisia a doi miniştri, Ioan Rus şi Victor Paul Dobre, şi deschiderea unui dosar penal pe numele celui din urmă, arată realitatea.net. În 1 august, CCR a cerut date MAI şi INS despre listele electorale şi a analizat contestaţiile depuse de USL. Într-o altă şedinţă, Curtea Constituţională a stabilit că va pronunţa o decizie referitoare la validarea rezultatelor referendumului în 31 iulie. Ulterior, termenul a fost devansat pentru 21 august. În 21 august, CCR a constatat că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu legea referendumului, astfel că Traian Băsescu poate să se întoarcă la Cotroceni.Criza politică a avut ecou în presa străinăCriza politică din România a căpătat proporţii internaţionale. Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a pus o serie condiţii României, unele referindu-se la lucruri pe care nu ar trebui să le facă preşedintele interimar şi anume schimbarea procurorilor general şi cel şef al DNA, mai arată realitatea.net. Crin Antonescu a spus că asemenea condiţii sunt imixtiuni în politica din România. De asemenea, pe 13 august a vizitat România asistentul secretarului american de stat, Philip Gordon, care s-a întâlnit cu Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta. În cadrul unei discuţii cu presa română, Gordon a spus, printre altele, că SUA au avut informaţii credibile privind fraudele la referendum. Antonescu a negat că americanul ar fi ridicat această problemă la discuţiile cu el şi a catalogat aceste informaţii drept o minciună. Nu în ultimul rând, Crin Antonescu a susţinut că revenirea lui Traian Băsescu la  Cotroceni a fost impusă României din exterior.În plus, absenţa lui Traian Băsescu de la Cotroceni a consemnat prima remaniere a Guvernului Ponta, fiind numiţi în Guvern prin decrete semnate de Crin Antonescu patru noi miniştri: Mona Pivniceru la Justiţie, Radu Stroe la Administraţie, Dan Şova la relaţia cu Parlamentul şi Mihai Voicu- ministru delegat pentru mediul de afaceri. De asemenea, Titus Corlăţean a preluat MAE, iar Mircea Duşa Internele.Comisia Europeană: Am luat notă de reinstalarea lui BăsescuCE a luat notă de reinstalarea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi consideră că procesul de respectare a cadrului juridic şi constituţional este acum complet, însă va rămâne vigilentă cu privire la evoluţiile din România prin intermediul MCV, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei. „Preocuparea noastră a fost ca procesul juridic, procesul constituţional să fie respectat în conformitate cu statul de drept. Am luat notă astăzi de reinstalarea preşedintelui în funcţie şi noi considerăm că este o etapă suplimentară în cadrul acestui proces. (...) Deci, luăm notă de faptul că acest proces este acum complet respectat aşa cum am cerut şi noi, dar rămânem vigilenţi“, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Olivier Bailly, în cadrul briefingului zilnic de presă, răspunzând unei întrebări adresate de jurnalişti. El a adăugat că prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei, Comisia Europeană va urmări „foarte strâns“ evoluţiile din România, cu privire la care va prezenta un raport în cadrul MCV până la sfârşitul anului.