monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul Sergiu Andon a rămas fără mandatul de parlamentar

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au constatat încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon (PC) pentru incompatibilitate, luând act de hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest caz, a anunţat vicepreşedintele comisiei Florin Iordache.

Lui Sergiu Andon i s-a reproşat că a pledat ca avocat într-un caz de corupţie.Totodată, Florin Iordache a afirmat că membrii Comisiei juridice au decis că în cazul deputatului Florin Pâslaru (PSD) nu există conflict de interese.Potrivit acestuia, dacă în cazul conservatorului Sergiu Andon raportul Comisiei juridice va ajunge, la o dată stabilită de Biroul permanent, în plenul Camerei pentru vot, pentru social-democratul Florin Pâslaru, „nefiind vorba de o sancţiune”, Biroul permanent va fi doar informat, fără a fi sesizat plenul.„Plenul trebuie să constate prin vot (n.r. încetarea mandatului) cu jumătate plus unu dintre parlamentarii prezenţi în plen. Votul în Comisia juridică a fost majoritar, 14 la 3 pentru încetarea mandatului de deputat. Nici Comisia juridică şi nici Parlamentul în plen nu poate fi mai presus de hotărârea definitivă a ÎCCJ”, a spus Iordache.