monitorulcj.ro Menu
Politică

Crin, tot mai „zgâlţâit“ de liberali

Vosganian spune că Antonescu are de dat niște explicații partidului său.

Imediat după decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului au ieşit la rampă nemulţumiţii din PNL. Cel care a dat tonul a fost vicepreşedintele partidului, Varujan Vosganian.

După ce săptămâna trecută, își exprima părerea (într-o postare pe blogul personal) că „în PNL, lucrurile trebuie să se reaşeze, nu să fie cum vrea un singur om”, adică președintele partidului, ieri, Vosganian a afirmat că acesta are de dat nişte explicaţii liberalilor. Antonescu trebuie să explice astfel, comportamentul său din timpul campaniei pentru demiterea lui Traian Băsescu şi modul în care este condus PNL.

„Asta e clar!”

„Crin trebuie să ofere unele explicaţii colegilor, asta e clar", a scris vicepreşedintele PNL, pe blog, în replică la comentariile unui cititor, care acuza „lipsa de vână" a lui Crin Antonescu în relaţia cu Traian Băsescu.

„Pentru a-l contracara (pe Traian Băsescu - n.red.) este nevoie de un politician cel puţin tot atât de motivat şi de înzestrat cu imaginaţie şi curaj, ceea ce Crin nu prea are, după opinia mea. Crin este corect în felul lui, ştie să facă sinteze bine documentate, are o memorie admirabilă, este prompt în replici, are suficient umor, dar n-are vână. N-are acea agresivitate specifică politicianului alfa. În politică trebuie să ai curajul să-i tai capul adversarului, bineinţeles la figurat”, a comentat un liberal pe blogul lui Vosganian.

„Liberalii ar face bine dacă şi-ar căuta un preşedinte pragmatic. Crin grăieşte frumos, dar cam atât. Cu un adversar ca Băsescu este nevoie de un preşedinte de acelaşi calibru", a mai spus cititorul.

PNL, în „incertitudine doctrinară“

Varujan Vosganian este nemulţumit şi de faptul că anumite instituţii ale partidului nu funcţionează. Astfel, răspunzând unui alt comentariu, în care este acuzată o „incertitudinea doctrinară" din PNL, Vosganian s-a declarat de acord. „În PNL nu există nicio preocupare de natură ideologică. Institutele de profil practic nu funcţionează", a scris vicepreşedintele PNL.

Poziţia lui Vosganian faţă de situaţia din PNL nu este singulară. Vă reamintim că săptămâna trecută, în „România Liberală“ a apărut o „scrisoare deschisă“ adresată liberalilor şi semnată de scriitorul Radu Portocală. În scrisoare, Portocală îl ataca dur pe Crin Antonescu şi recomanda liberalilor să se despartă de preşedintele partidului. „Antonescu a profanat memoria Brătienilor şi PNL nu mai e ce ar trebui să fie, iar despărţirea liberalilor de Antonescu este o urgenţă absolută”, le-a spus atunci Portocală, liberalilor. De asemenea, scriitorul francez de origine română critica– exact ca şi Varujan Vosganian – decizia conducerii PNL privind constituirea USL-ului: „USL a fost o alianţă prea largă, prea concesivă – şi, deci, neinspirată la referendum, ceea ce a condus la eşec iar gravitatea eşecului nu este numai politică, ci în egală măsură simbolică şi ale cărei consecinţe se vor face simţite multă vreme de aici înainte”. Portocală a atacat şi decizia PNL de a participa la suspendarea lui Traian Băsescu. Potrivit acestuia, încercarea de demitere a lui Băsescu „va rămâne în memorii ca o simplă aventură, cu tot ce comportă mai negativ acest cuvânt”.