monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatul şi-a ales conducerea

Radu Berceanu (PDL), Petru Filip (PSD), Dan Radu Ruşanu (PNL) şi Laurenţiu Chirvăsuţă din partea progresiştilor sunt cei patru vicepreşedinţi.

Structura noului Birou Permanent a fost aprobată cu 63 de voturi „pentru”, în timp ce lista nominală cu cei din conducerea Senatului a fost adoptată cu 82 de voturi „pentru”.

Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat la începutul şedinţei de plen că, după două-trei runde de negocieri, noua componenţă politică a Biroului Permanent cuprinde, din partea PSD, un post de vicepreşedinte, două de secretar şi două de chestor. PDL are în Biroul Permanent un post de vicepreşedinte şi două posturi de secretar, PNL - un post de vicepreşedinte şi unul de chestor, grupul progresist - un post de vicepreşedinte, iar UDMR un post de chestor. Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a anunţat că, pentru postul de vicepreşedinte, formaţiunea l-a desemnat pe Petru Filip, iar ca secretari pe Valentin Calcan şi Cosmin Nicula. Chestori din partea PSD vor fi Alexandru Cordoş şi Florin Constantinescu.

Cristian Rădulescu, liderul grupului PDL din Senat, a declarat că, din punctul său de vedere, negocierile au fost eşuate, iar majoritatea parlamentară nu a respectat Regulamentul, Constituţia şi logica matematică ce se referea la funcţii, deşi de 22 de ani se procedează în acelaşi fel.

Antonescu nu se dezminte: ieri a lipsit de la serviciu

Ieri, Senatul şi-a început activitatea chiar în lipsa preşedintelui Crin Antonescu. Este pentru prima dată când o sesiune începe fără prezenţa preşedintelui Senatului, a atras atenţia democrat liberalul Radu Berceanu. „Eu am intrat în Parlament, în CPUN şi am fost parlamentar de atunci în toate sesiunile - mai întâi deputat foarte multă vreme, apoi, de vreo şapte ani şi ceva, senator. Şi este prima dată, la Camera Deputaţilor sau la Senat, când începe sesiunea fără prezenţa preşedintelui respectivei Camere. Cred că este un precedent care nu ar trebui să se mai repete pentru că s-a intonat imnul, e un moment solemn şi dacă 22 de ani şi jumătate nu s-a întâmplat aşa ceva, ar fi bine ca nici de aici încolo să nu se mai întâmple”, a spus Berceanu.