monitorulcj.ro Menu
Politică

„Statul de drept a rămas vertical”

Preşedintele Traian Băsescu a făcut ieri primele declaraţii oficiale după revenirea la Cotroceni.

Şeful statului le-a cerut ieri ambasadorilor români reuniţi la Bucureşti să transmită tuturor cancelariilor occidentale că deşi statul de drept a fost făcut „ţăndări” de USL ţn perioada 3-6 iulie şi după referendumul din 29 iulie, instituţiile au rămas ăn picioare „împotriva furiei politice”.

Traian Băsescu a participat, marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, organizată în perioada 3-6 septembrie de către Ministerul Afacerilor Externe.

„Inventarul“ ultimelor trei luni

În deschiderea întâlnirii sale cu ambasadorii români, la care a participat şi ministrul de ExterneTitus Corlăţean, şeful statului a făcut „un scurt şi clar tablou” a ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei luni. „Din păcate, în luna iulie, 3-6 iulie, o majoritate parlamentară a considerat că poate face ţandări statul de drept", a declarat Traian Băsescu, reamintind destituirea Avocatului Poporului, singurul care putea ataca Ordonanţele de Urgenţă, destituirea şefilor camerelor parlamentare, emiterile „abuzive” de ordonanţe de urgenţă care au „blocat funcţionarea instituţiilor”, inclusiv cea prin care CCR i se lua dreptul de a decide asupra hotărârilor Parlamentului. Preşedintele a mai reamintit şi alte elemente, cum ar fi „ocuparea radioului şi a Televiziunii publice”, care au arătat „abuzul de putere al unei majorităţi nerezultată din alegeri. Asta a făcut ca reacţia aliaţilor noştri să fie extrem de puternică”.

România, izolată în lumea democratică

De asemenea, Traian Băsescu a acuzat „majoritatea parlamentară nerezultată din alegeri" că a încălcat „în mod grav" criteriile politice de la Copenhaga, criterii care obligă România la „stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia". În acest sens, şeful statului a reamintit că USL i-a destituit pe şefii celor doua camere „prin artificii legislative”, a trecut apoi la suspendarea preşedintelui, a demis Avocatul Poporului, iar partenerii externi ai României „nu au mai avut niciun dubiu" cu privire la ce s-a întamplat la Bucureşti, mai ales că au avut loc şi „atacuri continue la adresa justiţiei”, fie că a fost vorba de Curtea Constituţională, de parchete, de DNA.

„Instituţiile de stat au rămas, toate, verticale”

Traian Băsescu a mai subliniat că „situaţia din România a fost resetată”, precizând însă că „până acum parţial”, datorită faptului că „instituţiile au rămas în picioare”. „Acesta este mesajul pe care vreau să îl preia toţi ambasadorii români: instituţiile statului de drept au rămas în funcţiune”, le-a mai transmis preşedintele diplomaţilor prezenţi la întâlnire. „Ce s-a întâmplat în România din 3 iulie până astăzi ne arată că nu mai e posibil. Nici CSM nu s-a înclinat, nici CCR, nici DNA, nici Serviciile nu s-au înclinat”, a mai adăugat preşedintele, acuzând încă o dată abuzurile politicienilor Puterii. În plus, acesta a susţinut că „deşi aparent a fost un mare deserviciu pentru România ceea ce s-a întâmplat în perioada 3-6 iulie precum şi după epuizarea votului de la referendum”, a existat şi un efect pozitiv. „O altă probă este că Ministerul de Interne nu a mers până acolo încât să falsifice cifrele din listele electorale. Este o altă probă că instituţiile statului au rămas verticale, indiferent cine s-a aşezat în fruntea lor(...) Acestea sunt mesajele pe care diplomaţia românească trebuie să le prezinte, pentru că sunt reale”, a mai declarat Traian Băsescu.

Greşelile unor oameni politici nu pot să ducă la anularea drepturilor românilor

„Eu cred că aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă aderarea la Schengen", a mai spus Traian Băsescu, subliniind încă o dată că cel mai bun argument este că instituţiile au funcţionat, „chiar dacă politicienii şi-au asumat acte ilegale". Preşedintele le-a cerut ambasadorilor români să transmită acest lucru cât mai repede cancelariilor europene. „Greşelile unui grup de oameni politici nu pot să ducă la anularea drepturilor pe care românii le au", a mai punctat şeful statului, adăugând că „România a fost pusă sub lupă ca urmare a nerespectării criteriilor politice" ale UE, dar acest lucru „nu justifică o sancţionare a României". De altfel, Traian Băsescu a anunţat că va avea în curând şi o întâlnire cu ambasadorii străini la Bucureşti, în acelaşi scop, şi anume pentru a transmite partenerilor externi că

„instituţiilor statului român le-a păsat de cum arată România şi cum se apără statul de drept de decizii nefericite ale politicienilor”.