Politică
Scandal în sânul USL
Deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut, joi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, că nu este normal ca partidul să plătească pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar în conducerea liberală nu s-a dat un vot în acest sens.
Surse din PNL au declarat că deputatul Ludovic Orban a ridicat, în cadrul şedinţei conducerii, problema prejudiciilor de imagine pe care PNL le-a avut în urma eşecului referendumului.
Acesta a reproşat liderilor că ideea referendumului nu a fost discutată, înainte de a fi demarat, în cadrul Delegaţiei Permanente şi că nu s-a dat un vot în acest sens, pentru a fi asumat.
„Am tras destul la căruţa PSD-ului”, a spus Orban, potrivit surselor citate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a replicat lui Orban, spunându-i că, dacă doreşte să propună Congres extraordinar, este liber să o facă.„Vrei să rupem alianţa cu USL?”, i-ar mai fi spus Antonescu deputatului PNL.
Potrivit surselor citate, preşedintele PNL a răspuns că iniţierea referendumului s-a făcut cu acordul tuturor partidelor din Uniune, şi că nu se poate spune că este vina exclusivă a unui singur partid.
Orban, nemulțumit că USL ia decizii în „cerc restrâns”
Deputatul PNL Lodovic Orban a declarat, joi, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că PSD nu îşi poate permite să lanseze mesaje ostile şi a acuzat conducerea USL că ia decizii într-un cerc restrâns.
„Am discutat şi natura relaţiilor cu PSD. Să înţeleagă foarte bine PSD că nu poate să îşi permită, prin intermediul unui lider sau altul, să lanseze mesaje ostile la adresa PNL şi mai ales să înţeleagă că au nişte parteneri, pe care trebuie să îi respecte şi faţă de care trebuie să îşi respecte angajamentele”, a declarat Ludovic Orban.
El a spus că nu doar declaraţiile lui Ioan Rus l-au deranjat, dar şi alte declaraţii făcute.
„Vine în întâmpinarea unei percepţii false asupra a ceea ce s-a întâmplat la referendum. Nu graba domnului Antonescu de a ajunge preşedinte a declanşat acest referendum, hai să fim serioşi”, a mai spus Ludovic Orban.