monitorulcj.ro Menu
Politică

Andrei Marga şi Horia Răzvan Gârbea, propuşi preşedinte, respectiv vicepreşedinte ICR, audiaţi marţi

Andrei Marga şi Horia Răzvan Gârbea vor fi audiaţi marţi de membrii comisiilor de cultură şi de politică externă ale Senatului, cei doi fiind propuşi să ocupe funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), arată Mediafax.

Propunerile au fost prezentate Biroului Permanent al Senatului de grupul PSD şi PNL, PDL urmând să facă la rândul său o nominalizare pentru o funcţia de vicepreşedinte.

Prin modificarea legii privind funcţionarea Institutului, prin trecerea acestuia sub controlul Senatului, competenţa numirii Consiliului de coordonare a celor 21 de membri trece integral la Senat.

Numirea noii conduceri a ICR se face prin votul plenului Senatului, după ce candidaţii pentru ocuparea acestor vor fi audiaţi în comisiile de specialitate.

Şedinţa comună a comisiilor de politică externă şi de cultură pentru audierea candidaţilor pentru funcţii de conducere în cadrul Institutului Cultural Român este programată să înceapă la ora 9,00.

La începutul lunii august, Horia Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR, gestul său fiind urmat de cel al vicepreşedinţilor Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş. Patapievici anunţase, la sfârşitul lunii iunie, că întreaga conducere ICR îşi va da demisia dacă Curtea Constituţională va decide că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui sub cea a Senatului, este constituţională.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga este susţinut de PNL şi PSD pentru a prelua şefia Institutului Cultural Român. Propunerea ca Andrei Marga să fie desemnat la preşedinţia ICR a primit un vot de susţinere din partea conducerii PNL. Ulterior, BPN al PSD a anunţat susţinerea acestei propuneri.

Scriitorul Horia Gârbea este preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care face parte din USR.