monitorulcj.ro Menu
Politică

Raportul juriștilor: Ponta a „plagiat vădit”!

Raportul juriştilor care au analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta, un profesor de la Universitatea Bucureşti şi doi de la Universitatea din Strasbourg respectiv de la Sorbona, concluzionează că lucrarea prezintă numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind „un plagiat vădit”.

Raportul de expertiză ştiinţifică realizat de profesorul doctor Simina Tănăsescu, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (UB), profesor doctor Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Strasbourg, şi de conferenţiar doctor Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Sorbona a fost dat publicităţii miercuri de UB.

Teza de doctorat a lui Victor Ponta a fost supusă expertizei acestora de către rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.

Potrivit raportului, lectura detaliată a tezei de doctorat a lui Victor Ponta impune trei observaţii de natură generală, prima fiind că „autorul a plagiat patru surse majore”, şi anume lucrările semnate de Dumitru Diaconu - Curtea Penală Internaţională, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999), Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996), Ion Diaconu - The International Criminal Court: A New Stage, (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002), şi Victor Duculescu, prefaţa la lucrarea lui Dumitru Diaconu.

„Autorul tezei a «împrumutat» de la aceşti autori nu numai idei juridice, dar şi formularea lor”, spun cei trei jurişti în raport.

Cea de-a doua observaţie este că autorul tezei „nu respectă regulile în vigoare în mediul academic: (...) ocultează total cele patru surse plagiate şi omite să pună citatele între ghilimele, să identifice referinţele sau să menţioneze în orice fel autorii intelectuali ai ideilor plagiate”.

„Totuşi, acest mod de a proceda nu se datorează necunoaşterii regulilor, din moment ce numeroase citate sunt perfect formalizate”, se spune în raport.

În al treilea rând, autorii raportului arată că "bibliografia selectivă nu permite disiparea dubiului cu privire la metoda folosită pentru plagiat", precizându-se că numai două cărţi (Dumitru Diaconu şi Ion Daiconu) sunt indicate în bibliografia finală, ceea ce nu este suficient când din aceste cărţi se folosesc citate identice, în timp ce sursele reprezentate de cartea lui Vasile Creţu şi prefaţa lui Victor Duculescu sunt „total negate şi ocultate”.

„Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta suspusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un plagiat vădit”, se spune în concluzia raportului.

Rectorul UB, Mircea Dumitru, a declarat ieri că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul şi va fi trimis MECTS săptămâna viitoare.