Politică
Preşedintele CE l-a felicitat pe premierul Emil Boc pentru măsurile de austeritate
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a felicitat joi pe primul-ministru, Emil Boc, pentru măsurile de austeritate luate, subliniind că acestea au readus România pe creştere economică. Herman van Rompuy a fost primit, joi, la Palatul Victoria, de premierul Emil Boc. 'Domnule prim-ministru, mă bucur să fiu aici din nou. În aproape un an, multe s-au întâmplat în Europa şi totodată în România. Vreau să vă felicit pentru munca făcută, este destul de impresionantă. Unul dintre rezultate este că v-aţi întors pe creştere economică pozitivă. Sunt impresionat şi de măsurile privind finanţele publice, care au corectat deficitul balanţei de plăţi. Ştim că aceste măsuri nu sunt populare, dar sunt necesare pentru prosperitatea viitoare', i-a spus oficialul european şefului Executivului. Referitor la securitatea energetică în Europa, premierul Emil Boc l-a asigurat pe Van Rompuy de susţinerea României pentru politicile europene în domeniu.
'Privind securitatea energetică, vreau să spun că noi susţinem politica dumneavoastră, iar politica de securitate energetică este de mare interes pentru România. Avem două proiecte importante, Nabucco şi AGRI, două proiecte importante care vor contribui la securitatea energetică a României şi a întregii Europe', a spus Boc. La rândul său, preşedintele Consiliului European a amintit că forul a decis o poziţie comună în cadrul UE privind statele terţe, mai ales Rusia. 'Cele mai multe dintre ţările noastre consideră că rezultatele Consiliului European pot fi un punct de plecare nu numai pentru securitatea energetică, dar şi pentru completarea pieţei interne energetice, pentru eliminarea insulelor energetice în Europa. Am decis şi asupra pentru o poziţie comună europeană vizavi de a terţe părţi, mai ales Rusia', a spus Van Rompuy. El a menţionat că infrastructura este necesară pentru interconectările energetice între statele UE şi a luat notă de priorităţile României în domeniu. De asemenea, premierul Emil Boc a menţionat că Guvernul a avut deja discuţii privind poziţia României referitoare la 'Pactul de competitivitate' la nivel european. AGERPRES