Politică
Cine se înfruntă în cel mai mare colegiu din Cluj-Napoca?
Colegiul 4 (Camera Deputaţilor) cuprinde Dâmbu Rotund, Gruia, Mărăşti şi Someşeni.
Este cel mai mare colegiu din Cluj-Napoca, având 69.803 de alegători. Pentru cel mai mare colegiu din Cluj se vor bate titularul acestuia, Adrian Gurzău (foto dreapta) (PDL), social democratul Irimie Popa (foto stânga) şi udemeristul Kinizsi Zoltan (foto centru).Un nume nou pe lista candidaţilor PSD, la parlamentarele din decembrie este Irimie Popa, conferenţiar universitar la FSEGA, din cadrul UBB, Cluj-Napoca. Acesta îşi doreşte o luptă loială, „fără bălăcăreli“ şi atacuri.„Eu sper să fie o luptă loială, cinstită, iar în ceea ce priveşte campania, îmi doresc să fie una decentă. Cred că trebuie să facem o competiţie în care fiecare are şanse egale, iar în campanie să nu intrăm în sfera bălăcărelilor. Nu am auzit de domnul Kinizsi, dar nu subestimez pe nimeni. Într-adevăr, domnul Adrian Gurzău este experimentat, dar aşa cum am mai spus cred că pornim cu şanse egale. Din câte ştiu eu, este cel mai mare colegiu din Cluj-Napoca“, a spus Irimie Popa. Vă reamintim că, recent, acesta şi-a anunţat candidatura făcând câteva declaraţii „nefericite“. Astfel, când social democraţii şi-au anunţat primii candidaţi, Popa Irimie a spus: „Candidatura mea pornește de la o dorință pe care o am aceea de a nu ne mai fi rușine când ajungem în sudul țării să spunem că suntem de la Cluj”. „Sper să reprezint cu cinste cetățenii din Cluj în Parlamentul României și să nu fiu ca ceilalți, începând cu Bordea și terminând cu Udrea”, a mai spus Popa atunci.Gurzău: „Mie nu îmi e ruşine că sunt clujean“Democrat liberalul Adrian Gurzău care este şi titularul celui mai mare colegiu din Cluj-Napoca îl taxează de social democratul Popa Irimie, pentru declaraţiile sale. „Domnul Irimie şi-a anunţat candidatura spunând că îi este ruşine că este clujean. Mie nu îmi este ruşine că sunt clujean. În ceea ce îl priveşte pe Kinizsi, ştiu că a fost consilier la Ministerul Sănătăţii. Dar obiectivele mele se îndreaptă înspre cetăţeni, nu înspre contacandidaţii mei. Este cel mai mare colegiu din Cluj-Napoca. Voi arăta ce am făcut şi ce voi continua să fac, ce am făcut din 2008 încoace“, a spus Gurzău. Umor de udemeristCandidatul UDMR Kinizsi Zoltan nu îşi face prea mari iluzii în ce priveşte reuşita sa, la parlamentarele din decembrie şi va încerca să iasă pe un loc onorabil, după cum el însuşi se exprimă. „Voi încerca să ies pe un loc onorabil, nu am iluzii că o să câştig. Îmi doresc o luptă pentru oameni, nu vreau să mă adresez doar celor de etnie maghiară. Trebuie să recunosc că pe domnul Irimie nu îl cunosc, dar desigur, pe deputatul Gurzău îl cunosc, are experienţă“, a spus acesta. Kinizsi Zoltan este de profesie expert în comunicare şi în prezent lucrează la cabinetul viceprimarului Ana Horvath, la Primăria Cluj-Napoca. De asemenea, a fost consilierul lui Cseke Attila, când acesta conducea Ministerul Sănătăţii.