monitorulcj.ro Menu
Politică

Angajamentul lui Buda pentru următorul mandat este o Lege a Fondurilor Europene

Candidatul ARD la Colegiul 2, Camera Deputaţilor, şi actualul titular al acestuia, deputatul Daniel Buda a prezentat joi, proiectul său principal pentru clujeni, un proiect care îi vizează de altfel, pe toţi românii.

Angajamentul meu este de a iniţia, încă de la începutul anului următor o Lege a Fondurilor Europene. Această lege este esenţială pentru România care are la dispoziţie miliarde de euro bani europeni, pe care nu este capabilă şi să îi folosească în interesul românilor“, a explicat liderul PDL Cluj.

Buda a explicat că o asemenea lege este necesară pentru că fondurile europene pot ajunge acolo unde românii au nevoie de ele, mai exact în domenii precum sănătate, în şcoli, în intreprinderile mici şi mijlocii care sunt de altfel, principalele creatoare de locuri de muncă. Nu în ultimul rând, a explicat Buda, acestea pot ajunge în agricultură. Legea va cuprinde reguli şi responsabilităţi clare pentru instituţiile care au misiunea de a atrage fonduri europene, măsuri de eliminare a birocraţiei şi pregătirea personalului însărcinat cu proiectele europene. Potrivit deputatului clujean, atragerea de fonduri se va derula pe parcursul a zeci de ani de acum înainte, iar în acest sens trebuie să avem oameni cu studii de specialitate.

Idei pentru salvarea mediului rural

Salvarea, dezvoltarea mediului rural şi infrastructura sunt alte obiective pe care deputatul le are în vedere. El a dat chiar şi un exemplu. „Am o suferinţă atunci când văd ce înseamnă mediul rural în afara ţării noastre, şi ce înseamnă mediul rural la noi. De ce să nu construim, de exemplu, o fabrică de suc în fiecare localitate şi să îl vindem la oraş. Nu este mare lucru să faci o fabrică de suc, suc de mere, natural, igienic, nu îţi trebuie avioane pentru asta. Aceşti bani europeni trebuie folosiţi, sunt fonduri care pot fi utilizate. Nu vorbim doar de o fabrică de suc, ci de faptul că mediul rural nu este suficient de bine exploatat. Credeţi că în Elveţia sau Austria e mai frumos ca la noi, acolo unde ne grăbim noi să ajungem? Trebuie doar o infrastructură pentru ca străinii să vină aici, să ne viziteze“, a mai spus deputatul.