Politică
Boagiu: PDL se vede alături de liberali. PNL nu trebuie să se rupă, ci să schimbe liderul
Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat că democrat-liberalii se văd alături de liberali, ea explicând că PNL nu trebuie să se rupă, ci "să schimbe liderul", Boagiu susţinând totodată că viitorul premier trebuie să fie "un bărbat de stat care să apere interesele României", scrie Mediafax.
"Din fericire, domnul Crin Antonescu ne-a ajutat, a reuşit să creeze doar o gaşcă în jurul lui, cu alte interese decât cele ale adevăraţilor liberali. Faptul că i-a eliminat prin modul de comportament, prin politica adoptată, pe liberalii adevăraţi sper că i-a trezit pe aceştia la realitate şi le-a arătat că locul lor nu e în acel amalgam", a declarat Boagiu la Digi24.
Anca Boagiu a mai spus că speră într-o trezire a PNL.
"Nu înseamnă că trebuie să se rupă, trebuie să schimbe liderul. Antonescu nu are nicio legătură cu liberalii, e al socialiştilor", a adăugat ea.
Vicepreşedintele PDL a mai menţionat că nu USL va da premierul în cazul în care va câştiga cele mai multe mandate la alegeri.
"În zona de manipulare a PSD şi USL a apărut în discursul public că USL trebuie să dea premierul pentru că va fi partidul cu cele mai multe mandate. În Constituţie scrie «partide». Avem o Constituţie, partidul care are numărul cel mai mare de mandate desemnează premierul", a arătat ea.
Anca Boagiu a susţinut că PDL are mai multe nominalizări pentru postul de premier, dar nu a avansat niciun nume. Ea a declarat totuşi că premierul trebuie să fie "un bărbat de stat care să apere interesele României".