monitorulcj.ro Menu
Politică

Emil Boc pune eşecul la alegerile parlamentare pe ARD: „Eu am candidat la Primăria Cluj sub PDL, sub siglă portocalie”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lăsat să se înţeleagă că decizia de a candida sub sigla ARD a candidaţilor clujeni nu a fost cea mai fericită. El s-a dat exemplu pe sine, precizând că a câştigat Primăria Clujului candidând sub PDL si sub siglă portocalie.

 

Întrebat dacă existenţa ARD-ului pe listele electorale şi nu a PDL-ului a fost cauza acestor rezultate slabe de la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Boc a precizat: „Eu m-am pronunţat asupra acestui subiect încă din primăvara acestuia an şi am candidat la alegerile locale pe PDL, cu siglă portocalie, fără echivoc, eu îmi asum punctul de vedere, nu numai teoretic ci şi practic şi eu îmi asum punctele de vedere. Atunci când câştigi nişte alegeri ai un motiv de înstristare, când le pierzi, ai un motiv de meditaţie. Cred că fiecare trebuie trebuie să înveţe din aceste două lucruri, alţii să se îngrijoreze pentru că au câştigat, cei care au pierdut, să mediteze, pentru a putea câştiga data viitoare”.

USL vinovat pentru "Parlamentul Mamut"

Fostul prim ministru al României, Emil Boc, a criticat decizia USL-ului, care, în vară, s-a preocupat cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu,  în loc să se ocupe cu revizuirea Constituţiei, precizând că România va intra în Cartea Recordurilor după numărul de parlamentari raportat la numărul populaţiei.

“Partidul Democrat Liberal poate avea o şansă foarte bună în Parlament pentru că are, totuşi, voci autorizate care au intrat şi au rămas în Parlamentul Româiei şi cred că procesul de revizuire al Constituţiei anunţat de USL ar trebui să aibă participarea PDL-ului numai în condiţiie în care orice discuţie începe cu numărul 3, adică 300 de parlamentari. Împreună cu preşedintele României, încă din 2011, am trimis la Parlament un proiect de revizuire a Constituţiei cu 300 de parlamentari. Dacă USL-ul, în vară, în loc să se ocupe cu suspendarea preşedintelui şi se ocupa de referendumul pentru revizuirea Constituţiei la alegerile acestea nu aveam 600 de parlamentari ci 300. USL-ul ne-a dat 588 de parlamentari pentru că nu au revizuit Constituţia. Să nu ne mai ascundem sub fusta mătuşii. Este fără precedent acest număr mare de parlamentari, cred că intrăm în Guinness Book, raportat la numărul populaţiei. Dacă am depăşit şi Statele Unite ca număr de parlametari, vă daţi seama ce democraţie avem în România”, a mai declarat primarul Clujului.

Citeşte şi:

Evoluţia numărului de parlamentari în legislaturile de după 1989

ANALIZĂ: Raportat la populaţie, România are mai mulţi parlamentari ca Franţa, Olanda, Polonia, Italia

Biroul Electoral Judeţean Cluj a făcut publică lista oficială a parlamentarilor clujeni în urma alegerilor din 9 decembrie

 

Boc nu vede niciun troc politic

Întrebat dacă consideră că Vasile Blaga a obţinut un nou mandat de parlamentar în urma voturilor de la Cluj, Boc a răspuns: „Nu. Exclus. E o gogomănie, nu are nicio legătură. Decizia de a-şi depune Blaga mandatul se ia în partid, acolo se fac analizele, în urma acelor discuţii se poate găsi o formulă de continuitate sau am înţeles că s-a propus şi o convenţie în primăvara anului viitor, orice soluţie trebuie, în primul rând, discutată în partid şi nu în afara lui, e bine să învăţăm din trecut, dacă avem păreri, idei, propuneri, e bine să le discutăm în forurile de partid, să ne spunem acolo punctul de vedere. Eu cred că trebuie lăsate forurile de conducere ale partidelor să se pronunţe, întotdeauna am fost un susţinător al discuţiilor în interiorul partidului şi nu prin intermediul presei. Tot ce ai de spus în partid trebuie să o spui în forul statutar. În urma deciziilor din partid se pot găsi cele mai bune soluţii pentru asigurarea continuităţii”, a încheiat Boc.

Citeşte şi:

Cine „decontează" rezultatele ARD?