monitorulcj.ro Menu
Politică

Papahagi se gândeşte să lase baltă politica

Adrian Papahagi, candidat din partea ARD pentru Colegiul 1 la Camera Deputaţilor, a anunțat că se gândeşte să se retragă din politică, după ce a fost înfrânt la alegerile din 9 decembrie.

 

„Nu voi intra în Parlament. Am fost învins de două ori. Întâi, de candidatul USL, care a luat mai multe voturi decât mine. A doua oară, de un algoritm inuman, care îi premiază pe candidaţii cu scor electoral mai mic din interiorul fiecărui partid. Asta e ţara, asta e legea. Voi decide dacă ramân în viaţa publică sau mă dedic exclusiv catedrei şi ştiinţei de acum înainte”, a scris Papahagi pe Facebook.

Totodată, el a dezminţit informaţiile conform cărora şi-a pierdut mandatul la redistribuire în urma unor negocieri între liderii USL şi PDL, menite să îi asigure un loc în Parlament lui Vasile Blaga. „Am studiat listele. Nu e nici o conspiraţie, sunt doar algoritmii unei legi idioate şi, incontestabil, victoria politică a USL. Vox populi!”, a mai spus Papahagi.

Profesorul universitar Adrian Papahagi a candidat în Colegiul 1 la Camera Deputaţilor şi a obţinut 7.572 de voturi, adică 27.01% din sufragii. Papahagi a fost înfrânt însă de contracandidatul său, liberalul Adrian Oros, care a obţinut 40,84%.