Politică
Victor Ponta: REFORMA ELECTORALĂ, în prima sesiune
Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Bruxelles, că nu este mulţumit de imaginea viitorului parlament rezultat în urma alegerilor parlamentare de duminică şi a apreciat că este obligatoriu ca numărul de parlamentari să fie redus, scrie Agerpres.
Întrebat dacă este mulţumit de imaginea noului parlament, premierul Ponta a răspuns: 'Nu, evident că nu'. 'Din acest motiv, am fost iniţiator, am susţinut, am votat şi am adoptat în Parlament o lege care trimitea în parlament doar pe cei care au câştigat colegiile. Din păcate, CCR nu ne-a lăsat şi avem 390 de câştigatori de colegii de la USL şi doi câştigători de colegii de la PDL. Sigur, este obligatoriu sa reducem numărul de parlamentari. Dar tocmai de aceea m-am speriat de comunicatul Curţii. Adică dacă nu sunt fix 300 nu ne lasă. Dacă sunt 302?', a afirmat Ponta după reuniunea şefilor de stat şi de guvern membri ai Partidului Socialiştilor Europeni. 'Din punctul meu de vedere reforma electorală trebuie făcută imediat, în prima sesiune. În sesiunea februarie-iunie trebuie făcut un forum constituţional în care să intre nu numai parlamentarii diverselor grupuri, dar vreau să cred că vor intra şi specialişti constituţionalişti, oameni din societatea civilă care să vină cu o propunere', a spus premierul român.El a apreciat că este clar că trebuie renunţat la legea actuală, dar că acest lucru se va putea face doar dacă o va permite Curtea Constituţională. 'Putem să adoptăm unul dintre cele trei sisteme posibile, şi anume, ori ne întoarcem toţi la listă, care a fost foarte hulită, dar până la urmă s-a dovedit în practică mai bună decât alt sistem, ori facem uninominal pur, adică majoritar dintr-un tur, ori acolo cel puţin cei de la PDL nu vor accepta, e foarte clar pentru că atunci când câştigi două colegii nu vrei uninominal pur, ori facem sistemul mixt cu jumătate în colegii, jumătate pe listă. Şi în sistemul mixt german se întâmplă să se dubleze. E clar că în primăvară trebuie să decidem care-i sistemul de vot. Cel actual s-a dovedit un eşec, pentru că nimeni nu s-a aşteptat în 2008 ca o să ajungem la situaţia din 2012', a mai spus Ponta.