Politică
Dragnea evită să spună cu cine a discutat Băsescu: E un om care nu a fost în PD. Nu e numai unul
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a evitat, joi seară, să spună cu cine a vorbit Traian Băsescu pe subiectul desemnării premierului, el menţionând doar că nu este vorba despre un om care a fost în PD şi că "nu e numai unul", deşi nu toţi au vorbit direct cu preşedintele, scrie Mediafax.
"Este un om care nu a fost în PD. Nu o să aflaţi de la mine lucrul ăsta. Vom discuta în partid. Nu e numai unul. Repet, eu nu spun că au vorbit cu Traian Băsescu", a spus Dragnea la Realitatea TV.El a ţinut să amintească faptul că el este unul dintre cei patru care au inventat şi au construit USL."Sunt prieten şi camarad cu Victor Ponta şi am fost împreună în situaţii grele şi nu l-am lăsat şi nu m-a lăsat. Să fac complot ca să ce? Să nu mai fie Victor? Am auzit şi de Marian Oprişan, Nicuşor Constantonescu şi Radu Mazăre. Este exclus. Oamenii aceştia nu au nicio legătură cu aşa-numitul complot. În ceea ce priveşte aceste discuţii, noi vom face o analiză în partid. Este incorect faţă de colegi să vorbim la televizor, cei care ştim cu certitudine ce cu cine a vorbit. Vom avea o discuţie în partid foarte serioasă pentru că nu e în regulă ca într-o campanie extrem de importantă să se întâmple aceste lucruri. Este vorba de nişte decizii ale Congresului", a mai spus Dragnea.
El a fost întrebat dacă se referă, când vorbeşte despre cei cu care Băsescu a purtat discuţii, la Mircea Geoană sau la Marian Vanghelie, dar a evitat să răspundă.Întrebat dacă cel cu care a discutat Băsescu este fost ambasador sau fost ministru de Externe, Dragnea a spus că au fost mulţi ambasadori şi nu îi ştie pe toţi.Deşi realizatorii au insistat, Dragnea nu a dorit să dea nume: "O să mă întrebaţi acum şi cu ce literă începe". Întrebat dacă cel cu care a discutat preşedintele este un om important, Dragnea a răspuns: "Traian Băsescu vorbeşte cu oameni grei şi oameni puternici, despre care el ştie că pot face lucruri".El a spus că nu îi este frică de Băsescu şi nici de procesele în care este implicat.Senatorul PSD Mircea Geoană a exclus, la "Gândul Live", implicarea sa într-un puci intern care ar avea ca scop înlocuirea lui Victor Ponta ca şi candidat pentru şefia guvernului, menţionând că va încerca să aibă o discuţie cu acesta şi că a vorbit deja la Senat cu Crin Antonescu.Numele lui Marian Vanghelie, al lui Marian Oprişan şi al lui Radu Mazăre au fost vehiculate în presă ca numărându-se printre social-democraţii pe care Mircea Geoană i-ar fi contactat, vorbind în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine sprijinul în vederea formării Guvernului.Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că există o problemă în PSD dată de faptul că "cineva din partid" a vorbit cu alţi membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine susţinerea pentru o eventuală desemnare ca premier, spunând că acea persoană va fi exclusă.Victor Ponta a precizat că liderul PNL, Crin Antonescu, a avut dreptate atunci când a declarat că preşedintele Traian Băsescu a contactat pe cineva din PSD în vederea încercării de a forma Guvernul."Crin Antonescu a avut dreptate cu ce a spus aseară. Şi eu sunt informat, avem o problemă şi o vom rezolva în PSD", a spus Ponta. Întrebat ce nume poartă această "problemă" şi dacă e vorba de Mircea Geoană, Ponta a răspuns: "Avem o problemă a noastră internă şi, cum am făcut întotdeauna, în PSD ne rezolvăm problema în partidul nostru".Întrebat despre declaraţia lui Geoană referitoare la ambiţia lui de a numi premieri, şi nu de a fi numit prim-ministru, Ponta a râs, spunând: "Aţi reuşit să mă binedispuneţi, când aţi început cu Mircea Geoană chiar m-aţi binedispus".Ponta a spus că persoana la care se referă este membru PSD, acesta vorbind cu alţi colegi din partid în numele lui Traian Băsescu, el subliniind că rezolvarea problemei implică excluderea din PSD.Întrebat dacă rezolvarea problemei înseamnă excludere, Ponta a spus: "Evident că nu mai are ce căuta în PSD cel care a considerat să încalce deciziile Congresului şi obligaţiile pe care noi ni le-am asumat faţă de români".Ponta a spus că Traian Băsescu nu va desemna acea persoană ca premier.Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că deţine informaţii că şeful statului ar fi contactat o persoană din PSD pentru a-i propune poziţia de premier, însă acest lucru nu s-ar fi materializat, menţionând că i s-ar fi confirmat acest lucru din "expresia" persoanei respective.Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, că preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor "să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale".Preşedinţia a publicat un comunicat referitor la "Zvonurile potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul USL". "Referitor la zvonurile, vehiculate de o parte a presei în cursul dimineţii de miercuri, 12 decembrie a.c., potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale (USL), purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarea declaraţie: «Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public»", se arată îm comunicat.